Fotograful arădean Mândru Cantemir, medaliat cu aur în Serbia!

De Dan Lazar
14Comentarii
Fotograful arădean Mândru Cantemir, medaliat cu aur în Serbia!
Fotograful arădean Mândru Cantemir, care participă cu fotografiile sale la saloane de artă fotografică din întreaga lume, a obținut, recent, în Serbia, medalia de aur a Federaţiei Internaţionale de Artă Fotografică, cu fotografia sa „The red hat”, care o surprinde chiar pe soția acestuia în timp ce coboară niște amețitoare scări în spirală.

Cantemir a participat prima dată la un salon internațional în 2014, la Sibiu, unde a avut o fotografie expusă. Prezent fiind la vernisajul acelui salon, a avut ocazia să cunoască o parte din fotografii câștigători, care l-au încurajat să continue… iar încet-încet imaginile sale au fost expuse la saloane de fotografie din toata lumea și au început să fie premiate.
În prezent, Mândru Cantemir are mai multe distincții ale diferitelor asociații de fotografie, printre care cea de E.AAFR, adică „Excelență” a Asociației Artiștilor Fotografi din România, și cea de A.FIAP, adică „Artist” al Federaţiei Internaţionale de Artă Fotografică. Între ţările în care a fost premiat arădeanul nostru se numără: China, SUA, Finlanda, Danemarca, Italia, Germania, Macedonia, Bulgaria sau România.
Pe lângă participarea la saloane de fotografie, lui Cantemir îi place să meargă în diferite ture foto cu prieteni pasionați de fotografie, atât în țară, cât și în străinătate, unde descoperă oameni și locuri deosebite, pe care le imortalizează. În cadrul acestor ture foto, după cum ne mărturisește fotograful arădean, abordează diferite teme, printre care fotografia de peisaj, natură, portret, arhitectură, având șansa să experimenteze, să își testeze limitele și să învețe de la ceilalți, sau, din contră, să își împărtășească cunoștințele cu ceilalți.

Mai jos vă prezentăm câteva creații ale fotografului ce poate intra cu siguranță la categoria „arădeni cu care ne mândrim”…

4 (1)

6

4 (3)

4 (2)

9

8 (2)

8 (1)

7

5

1



14Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor