Francez judecat la Arad pentru trafic de migranţi

De Alin Gherasim
7Comentarii
Francez judecat la Arad pentru trafic de migranţi
Un cetăţean francez a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad. Occidentalul este acuzat de trafic de migranţi, dar şi de trei infracţiuni de fals privind identitatea. Procurorii spun că, în data de 12 octombrie 2015, Ilyas Ghulam Hasnain a fost depistat la Curtici în timp ce trafica migranţi.

„Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că, la data de 12.10.2015, în jurul orelor 14:40, organele poliţiei de frontieră Curtici – cu ocazia controlului efectuat pe sensul de ieşire din România, în trenul IC nr. 74-1 Transilvania – i-au depistat pe cei trei migranţi (în persoana inculpaţilor Ali Mubarik, Ali Akhtar şi Niaz Muhammad Zahid – cetăţeni pakistanezi), iar inculpatul i-a condus cu un autoturism închiriat până în localitatea Arad şi apoi i-a însoţit pe aceştia în trenul IC 74-1, cu destinaţia Budapesta, pentru a le înmâna acte de identitate eliberate pe numele altor persoane în scopul legitimării acestora la punctul de frontieră”.

Mai pe scurt, francezul i-a preluat pe migranţi din Arad, i-a urcat într-o maşină închiriată, i-a dus până la Curtici unde i-a urcat în tren, oferindu-le şi acte de identitate false. Pentru faptele lui, francezul va fi judecat de judecătorii Tribunalului Arad.



7Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor