Fundaţia Brigitte Bardot condamnă masacrarea câinilor

Fundaţia Brigitte Bardot condamnă masacrarea câinilor
Fundaţia ,,Brigitte Bardot” condamnă exterminarea câinilor vagabonzi care se desfăşoară la Bucureşti. Autorităţile române au decis să prindă câinii vagabonzi de pe străzile capitalei după ce unul dintre aceştia a ucis un om de afaceri japonez.

În comunicatul fundaţiei Brigitte Bardot se spune:,,Acest accident tragic care a declanşat intensificarea capturării şi a uciderii câinilor vagabonzi este responsabilitatea fostului primar al Bucureştiului, actualul preşedinte, Traian Băsescu, care nu a continuat campania de sterilizare demarată de asociaţiile de protecţie a drepturilor animalelor”.

Fundaţia îl acuză şi pe actualul primar al Bucureştiului, Adriean Videanu, despre care spune că pe de o parte aprobă exterminarea câinilor, iar pe de alta se declară favorabil unei campanii de sterilizare a patrupedelor.

Comunicatul precizează că fundaţia Brigitte Bardot este gata să îşi ofere din nou sprijinul dacă autorităţile române vor cu adevărat să facă o campanie de sterilizare.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !