Funeriu, acuzat că „ucide” constructorii

10Comentarii
Funeriu, acuzat că „ucide” constructorii
ARAD. Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, a fost interpelat în Parlament pe tema investiţiilor privind construirea sau extinderea unor imobile destinate sistemului de învăţământ.

„Mulţi dintre operatorii economici care au efectuat diverse lucrari de constructii sunt în imposibilitatea de plată a angajaţilor şi se află în pragul falimentului pentru că facturile eliberate nu au fost achitate de ordonatorii de credite, în speţă primăriile,  Inspectoratul Şcolar General, respectiv ministerul de resort”, se arată în interpelare. Punctual, la Chier, lucrarea începută la construirea unei şcoli cu patru săli de clasă a fost sistată, facturile nedecontate către constructori însumând datorii de 896.169 lei; În Agrişu Mare, Comuna Târnova,  datorii acumulate de 1.150.000 lei; Tot datorii de sute de mii de lei trebuie plătite către diverse firme de construcţii care au efectuat lucrări la şcoli în Secaş, Comuna Brazii, Archiş, Hălmagiu. În răspunsul formulat, ministrul Daniel Funeriu a prezentat lista cu sumele alocate pentru investiţii aprobate la nivelul judeţului Arad, însă nici una dintre cazurile la care s-a făcut referire în interpelare nu face obiectul finanţării ministerului în 2010.

JA-S.T.



10Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor