I s-a întâmplat patronului unei cafenele din centrul Aradului, care a rămas fără smartphone după ce un hoţ l-a sustras de pe masa din faţa pultului.
Furtul a avut loc ziua, în amiaza mare, într-un local situat în vecinătatea Teatrului şi frecventat în special de adolescenţi. Tânărul păgubit şi-a lăsat telefonul pe masă, nesupravegheat, până a mers la toaletă. Totul a durat mai puţin de jumătate de minut, suficient cât un hoţ să îşi facă apariţia şi să fure mobilul. Scena a fost surprinsă de o cameră de supraveghere, iar imaginile au fost predate şi Poliţiei. Persoana păgubită a făcut plângere şi aşteaptă să îşi recupereze smartphone-ul.
Problema este că proprietarul se teme de o răzbunare, din partea hoţului şi a prietenilor acestuia, pentru că, după ce păgubitul a depus plângere şi a făcut publice imaginile, cineva ar fi încercat să incendieze, în două rânduri, pubelele din curtea cafenelei.
„Azi au apărut nişte prieteni de-ai lui să facă ceva diversiune, că arde ceva în curte şi să ies să mă ameninţe să îmi retrag plângerea. Au venit de două ori. De două ori au pus foc”, a spus proprietarul cafenelei.
Poliţiştii încearcă acum să-l identifice pe hoţ cu ajutorul imaginilor surprinse de camerele de supraveghere. Proprietarul speră că va fi ajutat să îşi recupereze paguba şi de către cei care îl recunosc pe suspect.
Săptămâna trecută, alţi doi hoţi, care au furat dintr-un magazin de pe strada Eminescu, din Arad, au fost identificaţi şi prinşi de poliţişti tot cu ajutorul imaginilor surprinse de camere.
Furt dintr-o cafenea din centrul Aradului, surprins de camerele video
Furt dintr-o cafenea din centrul Aradului, surprins de camerele video
Şi-a lăsat telefonul pe masă şi a mers până la toaletă, iar, când s-a întors, după niciun minut, mobilul a dispărut.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
6
Local
Evenimentul va dura cel puţin 12 zile şi se va desfăşura, în premieră, în Piaţa Catedralei. Va fi şi roată panoramică.
Local
Jandarmeria Arad anunţă că lansează o nouă campanie de recrutare pentru şcolile de subofiţeri.
Local
O serie de servicii esențiale ar urma să nu mai fie taxate conform unei propuneri pe care intenționează să o facă viceprimarul Ilie Cheșa.
Advertorial
ADVERTORIAL. Niciodată în istoria Aradului nu s-au realizat lucrări atât de ample pentru dezvoltarea și modernizarea județului, ca în ultimii ani. Asta se datorează capacității Consiliului Județean și a primăriilor din județ, de a atrage fonduri europene. Aradul este printre județele cele mai performate la acest capitol, al fondurilor atrase de administrațiile locale, iar cele conduse de primari PNL se detașează!
Citiți principiile noastre de moderare aici!