Gest extrem soldat cu moartea unei arădence de doar 28 de ani

De Valentin Goran
Reactualizat la:
15Comentarii
Gest extrem soldat cu moartea unei arădence de doar 28 de ani
Dramă imensă pentru familia şi cei care au cunoscut-o pe tânăra de 28 de ani din Arad. A ales să se sinucidă și, din nefericire, a reușit.

Tragedie imensă pentru o familie din Arad. O tânără, de numai 28 de ani, a ales să își încheie socotelile cu viața într-un mod brutal. Din informațiile pe care le-am cules se pare că tânăra a recurs la gestul extrem în dimineața zilei de 7 august, însă momentan nu se cunoaște nici ora exactă când și-a pus capăt zilelor și nici motivul. Conform surselor noastre, tânăra s-a folosit de un cablu electric pe care l-a pus în jurul gâtului și pe care la legat de bibliotecă în imobilul unde a fost găsită abia luni dimineață în jurul orei 10:00, când a și fost solicitat la numărul unic de urgență 112 intervenția unui echipaj medical din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Arad. Prietenii tinerei, care sunt practic șocați de gestul ei, declară pe site-urile de socializare că „nimic nu anunța acest gest”, dar și că în seara de dinaintea acestui act ar fi ieșit cu ei în oraș.

În cursul nopții

„Momentul în care echipajul medical al Serviciului Județean de Ambulanță Arad a ajuns la domiciliul tinerei, pe trupul victimei se instalase deja rigiditatea cadaverică, semn că tânăra a murit de câteva ore bune. Echipajul medical nu a avut altceva de făcut decât să constate decesul. Cel mai probabil victima s-a sinucis pe parcursul nopții. Trupul neînsuflețit a fost transportat la Medicină Legală pentru efectuarea autopsiei”, a declarat pentru Jurnal arădean/Aradon, dr. Mircea Merea, directorul medical al Serviciului Județean de Ambulanță Arad.

Autopsia cadavrului

„În acest moment am început urmărirea penală in rem. Verificăm sub aspectul săvârșirii infracțiunii 191 Cod Penal. În acest moment se efectuează autopsierea cadavrului, urmând ca medicul legist să ne comunice cauza morții tinerei”, a declarat pentru Jurnal arădean/Aradon, procurorul criminalist Pavel Palcu din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad.



15Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor