„Votul” de trecere i l-a dat acel cetăţean – şi alegător, totodată – care, în semn de protest făţă de politica promovată de tandemul Băsescu-Boc, a încercat să se sinucidă, aruncându-se de la balconul Parlamentului, taman când premierul îşi ţinea spiciul.
„Libertate!”, a strigat de pe targă nefericitul om, iar pe tricou avea inscripţionat, cu carioca: „Ne-aţi ciuruit şi ne-aţi vândut, ne-aţi ucis viitorul copiilor!”. Cel care a susţinut cu sângele său moţiunea de cenzură, tată a doi copii, este doar unul dintre cei mulţi, loviţi crunt de ineficienţa şi erorile grave ale acestei guvernări portocalii. După cum este doar unul dintre disperaţii care, nemaisuportând viaţa mizeră, aleg să o rupă cu lumea şi să-şi pună capăt zilelor – diferenţa este că marea lor majoritate o fac discret, într-un anonimat adecvat anonimatului în care şi-au trăit viaţa. Mare trebuie să fie durerea cuiva şi mistuitoare trebuie să-i fie disperarea ca să recurgă la gestul suprem, lăsând în urmă copii, soţi, părinţi, disperaţi şi neajutoraţi, la rândul lor.
Nu îmi fac iluzii că Puterea a tresărit măcar un pic şi că portocaliii nu vor avea tihnă de Crăciun. Ba, mai mult, nu cred nici că Băsescu, Boc et co. ajung să priceapă (şi, în consecinţă, să se sensibilizeze) că dincolo de cifre şi de procente e vorba întotdeauna de vieţi, de oameni cu nevoi şi cu dreptul la demnitate. Nici o speranţă, în acest sens. Puterea aceasta nu se gândeşte decât la sine, la binele său. Este tot mai lacomă şi tot mai fără teamă – de ruşine, ce să mai vorbim! Adună pentru sine cu două mâini hulpave şi taie, ia de la orbeţi fără nicio strângere de inimă. Lăcomia le-a secat sentimentele şi le-a întunecat minţile. Practic, între guvernanţi şi guvernaţi s-a ridicat un zid de netrecut. Văzut dintr-o parte, e zidul nesimţirii; văzut din cealaltă parte, e zidul plângerii.
Tristan Mihuţa
