Gest spectaculos al suporterilor. Fanii U Cluj au strans o punga cu bani pe care au dat-o jucatorilor, dupa meciul cu CFR Cluj

Reactualizat la:
Gest spectaculos al suporterilor. Fanii U Cluj au strans o punga cu bani pe care au dat-o jucatorilor, dupa meciul cu CFR Cluj
Suporterii Universităţii Cluj au strâns 6600 de lei, au băgat banii într-o pungă şi au dus-o la vestiare, imediat după înfrângerea cu CFR Cluj.

Jucătorii Universităţii Cluj au intrat pe teren cu cinci minute mai târziu, la derby-ul de pe Cluj Arena, în semn de protest faţă de situaţia critică în care se află clubul. Din cauza problemelor financiare, aceştia nu şi-au mai primit banii în ultima perioadă. În semn de solidaritate cu situaţia dificilă în care se află jucătorii, suporterii lui U prezenţi la meci au făcut o chetă de 6600 de lei, pe care au donat-o jucătorilor, la vestiare, imediat după terminarea partidei. Fotbaliştii nu şi-au mai primit salariile de mai bine de cinci luni.

Unul dintre suporteri a dus punga cu bani la vestiar, fiind însoţit de antrenorul Marius Popescu.

“Am vrut să îmbărbătăm jucătorii, pentru că au ajuns la înghesuială. Vom fi mereu alături de echipă oriunde va fi ea, în orice ligă”, a spus unul dintre suporterii care au adunat banii de la colegii din galerie.

„Am făcut acest gest pentru că noi nu ne dorim să moară acest club şi nu o să moară şi dacă îl pornim de jos din Divizia C, cum au pornit şi alte echipe. Noi luptăm până cădem în genunchi, U Cluj nu moare, nu o să murim, pentru că prin noi trăieşte. Şi cum putem aşa facem. Aşa ne-a fost dat de la Dumnezeu cu greutăţi de-a lungul istoriei şi ne-am conformat”, a precizat unul dintre suporteri.

„E o situaţie ieşită din comun, caracteristic Universităţii Cluj e solidaritatea între tribune şi echipă, eu am trăit-o în ultimii 25 de ani. Este cel mai critic moment din istoria Universităţii. Sper să nu ajungem din nou în divizia secundă”, a declarat antrenorul Marius Popescu.

Formaţia CFR Cluj a învins, sâmbătă, în deplasare, cu scorul de 2-1, echipa Universitatea Cluj, într-un meci din etapa a XVII-a a Ligii I, ultima a turului, în care a reuşit să revină după ce a fost condusă cu 1-0. Golurile învingătorilor au fost marcate de Rui Pedro ’70 şi Bjelanovici ’80. Pentru Universitatea Cluj a înscris Viorel Dinu ’20 (penalti).

Taguri: , , , , ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase