Gheorghe Schwartz, premiul USR pentru proza

De Vasile Filip
Scriitorul Gheorghe Schwartz FOTO: FAN
Scriitorul Gheorghe Schwartz FOTO: FAN
Zilele trecute s-au acordat premiile Uniunii Scriitorilor din România pe anul 2013.

ARAD. Scriitorul arădean Gheorghe Schwartz a luat „Premiul pentru Cartea de proză”. Juriul pentru decernarea Premiilor Uniunii Scriitorilor din România – alcătuit din Livius Ciocârlie, Gabriel Coşoveanu, Dan Cristea, Daniel Cristea-Enache, Ioan Holban, Mircea Mihăieş (preşedinte), Nicolae Oprea, – a apreciat cu această distincție romanul lui Gheorghe Schwartz „Cei O Sută. Agnus Dei”, apărut, anul trecut, la Editura Curtea Veche.

De remarcat că Gheorghe Schwartz a luat pentru a doua oară premiul USR – prima oară în 1998, cu volumul „Cei O Sută. Oul de Aur” – și nici un scriitor arădean nu a mai obținut Premiul pentru Proză al Uniunii Scriitorilor din România.

Demn de precizat este și faptul că cele 11 volume din ciclul „Cei O Sută” au luat 11 premii importante printre care Premiul Academiei, Marele Premiu Național „Mihail Sadoveanu”, Marele Premiul Național „Liviu Rebreanu”, etc.

„Sunt bucuros că acest premiu a venit în tandem cu premiile câștigate de poeții arădeni la «Turnirul» de la Barcelona – ne-a declarat, ieri, prozatorul Gheorghe Schwartz. Ceea ce dovedește că Aradul are cu ce se lăuda din punct de vedere literar și că nu este nevoie să se defileze aici cu scriitori de aiurea”.

La Viena

Scriitorul Gheorghe Schwartz mai are un motiv de bucurie: primul volum din „Cei O Sută” – „Anabasis” – a apărut, recent, și la Viena.

CITESTE SI:

Schwartz a pus tunurile pe autoritatile locale

Gheorghe Schwartz, premiat la Iasi



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !