În acest context, pe 9 octombrie, în Sala Festivă a liceului arădean, elevii clasei a XI-a F, coordonați de profesorul de istorie Adrian Bucur, le-au prezentat colegilor din clasele a X-a E, a XI-a E și a XII-a E, prezenți în sală, 13 portrete de evrei care au trăit în perioada interbelică în țări diferite din Europa. Au fost inserate în prezentarea PowerPoint atât narațiuni despre viața acestor evrei, cât și imagini cu ei și cu familiile lor. Unii dintre ei au pierit în Holocaust, în timp ce alții au supraviețuit acestuia.
„Miza întregii activități a fost aceea ca elevii participanți să înțeleagă că evreii ale căror biografii le-au fost prezentate și toți ceilalți (aproximativ șase milioane) uciși de naziști și de colaboratorii lor în intervalul 1933-1945 în Europa au fost oameni obișnuiți, cu statute sociale diverse, care au practicat diferite meserii și au trăit împreună cu majoritarii. Nu erau altceva decât oameni ca noi, care însă au fost victimele unui regim politic totalitar. Prin această manifestare, s-a creat empatia necesară pentru a înțelege, a nu uita și, mai presus de toate, a nu lăsa istoria să se repete”, a punctat directorul Colegiului Național „Elena Ghiba Birta”, Eugenia Groșan.
„Ghiba” a comemorat Holocaustul
„Ghiba” a comemorat Holocaustul
Elevii de la Colegiul Național „Elena Ghiba Birta” Arad au marcat Ziua Comemorării Holocaustului.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
6
Mapamond
Rusia a blocat joi reînnoirea mandatului experţilor ONU care supraveghează aplicarea sancţiunilor împotriva Coreei de Nord, un veto criticat de membrii Consiliului de Securitate al ONU îngrijoraţi de programul nuclear pe care-l dezvoltă Phenianul şi de achiziţiile Rusiei de muniţii nord-coreene pentru a le folosi în războiul din Ucraina, transmite AFP.
Mapamond
Casa Albă a respins joi ca fiind un „nonsens” acuzaţia Rusiei privind implicarea Ucrainei în atacul de săptămâna trecută de la sala de concerte Crocus City Hall de lângă Moscova, soldat cu peste 140 de morţi şi sute de răniţi, afirmând că este clar că Statul Islamic este „singurul responsabil” de atentat, relatează Reuters.
Local
Rezultatele extragerilor loto din data de 28-03-2024 sunt următoarele:
România
Ministrul Agriculturii, despre discuţia privind „puii vopsiţi”: Eu nu cred că fermierii fac aşa ceva
Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, spune că nu crede că fermierii români „vopsesc” puii, subiect care a fost intens discutat în ultimele zile, el arătând că România exportă carne de pui inclusiv în Franţa.
1
Local
În luna aprilie, proba practică pentru obținerea permisului categoria B va putea fi susținută și în două zile de sâmbătă.
1
Local
LIPOVA. Un tânăr de 24 de ani a ajuns în arest preventiv, după ce a încercat să o jefuiască pe o bătrână din localitatea Milova.
Local
ŞIRIA. Un bărbat de 71 de ani a fost rănit în urma unui accident rutier pe care tocmai el l-a produs.
3
UT Arad
Conducerea clubului UTA nu a stat pe gânduri și a făcut deja recurs la decizia Comisiei de Disciplină a Federației Române de Fotbal. De altfel, încă de ieri, de la primul comunicat dat de club, s-a specificat faptul că se va face recurs.
1
UT Arad
„Am făcut recurs și sunt ferm convins că se va ridica această suspendare”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!