Ghiorocul, o „staţiune” de scandal

De Alin Gherasim
Ghiorocul, o „staţiune” de scandal
© CJA vrea staţiune la Ghioroc, Opoziţia spune că nu e posibil FOTO: JA
Consilerii judeţeni s-au contrat pe oportunitatea transformării Ghiorocului în staţiune de interes local.

Transformarea comunei Ghioroc în staţiune de interes local, intenţie anunţată de cei de la CJA, a născut dispute aprinse la şedinţa Consiliului Judeţean Arad de marţi. Pe de o parte, demersul este susţinut de conducerea instituţiei, implicit de Puterea din CJA, dar contestat de Opoziţie. Pe ordinea de zi a şedinţei a fost şi un proiect de hotărâre care făcea referire la alocarea sumei de 810.000 de lei pentru demararea tuturor demersurilor necesare pentru ca Ghiorocul să devină staţiune. Pentru că trebuie precizat de la bun început, titulatura de staţiune nu se obţine cu una cu două. Vor fi demersuri la instituţiile naţionale, la Ministerul Turismului, la Ministerul Dezvoltării Regionale, va fi nevoie chiar şi de o Hotărâre de Guvern care să stabilească faptul că Ghiorocul este staţiune.

Pe acest principiu, cei din Consiliul Judeţean au alocat sumele respective pentru documentaţiile necesare care urmează să fie depuse spre analiză la instituţiile mai sus menţionate. În momentul în care s-a luat în discuţie respectivul proiect de hotărâre, consilierul judeţean Cristian Ispravnic a intervenit şi a anunţat că „eu cred că investiţia nu este viabilă, plaja nu va putea funcţiona conform normativelor în vigoare, apa nu este bună pentru îmbăiere, având concentraţii mari de nitriţi şi nitraţi. Ghiorocul nu poate fi staţiune. Aceste fonduri puteau, în schimb, să meargă către Moneasa sau Lipova, staţiuni cunoscute deja”.

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Claudia Boghicevici, a explicat faptul că „decizia de a transforma Ghiorocul în staţiune nu a fost luată doar aşa, în pripă. Am avut discuţii la Ministerul Turismului. Analizele arată că la Ghioroc au venit peste 10.000 de turişti vara trecută. Dacă oferim condiţii minime, vor fi mai mulţi turişti. Eu cred că finanţarea este de bun simţ. Totodată, în urma discuţiilor avute la Bucureşti, s-a ajuns la concluzia că Ghiorocul îndeplineşte condiţiile necesare pentru a fi staţiune de interes local. Nu ca Moneasa, de interes naţional, dar poate fi staţiune de interes local”.

Şi a continuat

Discuţiile contradictorii au continuat pe mai departe, cu alesul Daniel Duruş în prim-plan: „turiştii sunt, de fapt, studenţii din Arad. În rest, nu avem alţi turişti care frecventează Ghiorocul. Cred că aruncăm banii pe fereastră”. În discuţie a intrat şi preşedintele CJA, Iustin Cionca, acesta declarând faptul că „iniţial, şi eu am avut anumite reţineri. Dar, totuşi, vrem să riscăm să facem această investiţie. Nu avem cum să dezvoltăm judeţul fără investiţii. Iar aici este vorba despre o iniţiativă locală, cu un primar care ne-a cerut sprijinul. Am vrea să avem astfel de primari în tot judeţul”.

De cealaltă parte, consilierul Ioan Gligor a ţinut să precizeze că grupul PSD-ALDE nu se împotriveşte unei investiţii, dar acestea trebuie făcute cu cap. „Nu ne opunem unei dezvoltări. Dar să vedem prima oară rezultatele analizelor la apă. Pentru că există posibilitatea ca apa să nu ajungă la o calitate care să permită îmbăierea”. La final, Cionca a mai ţinut să precizeze că asta doreşte şi el, să afle rezultatele unor analize şi studii. „Vizăm fonduri de milioane de euro, cu finanţare nerambursabilă. Dar, întâi de toate, avem nevoie de studii şi analize pentru depunerea proiectului pentru finanţare”, a mai spus Cionca.

S-au abţinut

Odată ajuns la vot, proiectul a fost votat de toţi consilierii judeţeni ai Puterii, 18 la număr, în timp ce reprezentanţii Opoziţiei s-au abţinut. Totuşi, cu majoritate de voturi, 18 contra 11, proiectul a fost adoptat.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !