„O mare parte dintre agenții economici funcționează fără autorizare de securitate la incendiu, ceea ce poate duce uneori la adevărate dezastre. Principala cauză o reprezintă volumul mare de muncă al angajaților ISU, personalului redus al acestei instituții. Spre exemplu, în județul Arad există doar trei inspectori care dau aceste autorizații. Iar nu în ultimul rând, sistemul birocratic face ca procesul de autorizare să dureze, uneori, până la patru luni. Or, vina nefiind a agenţilor economici şi având în vedere faptul că aceştia, chiar şi în lipsa temporară a autorizaţiei, nu sunt scutiţi de răspundere şi de rigorile legii, nu ne putem permite să riscăm grave dereglări ale economiei, prin sistarea activităţii acestora. acesta este motivul pentru care solicit premierului Grindeanu stabilirea unor soluții concrete pentru a prelungi acest termen, scadent în luna iunie 2017, până la sfârşitul anului”, a declarat deputatul arădean.
Glad Varga (PNL): „Securitatea împotriva incendiilor trebuie tratată cu maximă responsabilitate!”
Glad Varga (PNL): „Securitatea împotriva incendiilor trebuie tratată cu maximă responsabilitate!”
Deputatul PNL, Glad Varga, i-a adresat premierului Sorin Grindeanu o interpelare, în care îi solicită acestuia soluţii pentru prelungirea termenului de obţinere a autorizării de securitate la incendiu pentru spaţiile agenţilor economici.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
7
Ştiri sportive
Selecţionata României a fost repartizată în Grupa B, alături de echipele Muntenegrului, Cehiei şi Serbiei la Campionatul European de handbal feminin - EHF EURO 2024, potrivit tragerii la sorţi efectuate joi seara, la Viena.
Mapamond
Argentina a cerut să devină „partener global” al NATO, solicitare transmisă formal Alianţei în cadrul unei întâlniri pe care ministrul argentinian al apărării, Luis Petri, a avut-o la Bruxelles cu secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, relatează joi agenţiile EFE şi Reuters.
Mapamond
Un grup de medici şi dentişti din Japonia au intentat joi, la Tokyo, o acţiune în justiţie împotriva companiei Google, pe care o acuză că păstrează pe aplicaţia sa de navigaţie recenzii pe care ei le consideră incorecte, relatează Kyodo. Reclamanţii cer despăgubiri totale de 1,4 milioane yeni (9.000 de dolari).
Mapamond
Şeful diplomaţiei britanice, David Cameron, a îndemnat joi, în marja summitului G7 care se desfăşoară pe insula italiană Capri, la căutarea unor moduri creative de a utiliza activele ruse îngheţate pentru a finanţa apărarea Ucrainei, informează AFP.
Local
Rezultatele extragerilor loto din data de 18-04-2024 sunt următoarele:
ARADON Sport local
„Galben-albastrele” au nevoie de sprijinul fanilor în încercarea de a prelungi ultimul act cu câștigătoarea sezonului regulat, care conduce cu 2-0 la general.
Citiți principiile noastre de moderare aici!