„Glonţ” de aur!

„Glonţ” de aur!
PARIS – Cotidianul francez L’Equipe la ales pe jamaicanul Usain Bolt drept „campionul campionilor” în 2008.

Se ştie că sfârşitul anului aduce cu sine bilanţuri, clasamente şi concluzii. Evident, sportul nu putea face excepţie, iar cotidianul L’Equipe s-a gândit să facă un clasament al celor mai mari performeri ai anului care stă să se încheie.

Supercampionul anului este atletul jamaican Usain Bolt, omul care a făcut senzaţie la Jocurile Olimpice de la Beijing câştigând trei medalii de aur şi stabilind tot atâtea recorduri mondiale la 100 de metri, 200 de metri şi la ştafeta de 4×100 de metri plat. Al doilea loc, după „Glonţul din Baltimore”, a fost ocupat de americanul Michael Phelps, de opt ori aur la JO, iar tenismanul spaniol Rafael Nadal a încheiat podiumul, după ce în acest an a reuşit să stopeze dominaţia lui Fedex.

Un „monstru” al apelor, americanul Michael Phelps, şi unul al uscatului, jamaicanul Usain Bolt, au fost vedetele JO de la Beijing, fiind transformaţii amândoi în idoli mondiali, fără de care astăzi sportul nu ar avea „culoare”.

 

TOP 10 „CAMPIONUL CAMPIONILOR”

1. Usain Bolt (JAM/Atletidm) 832 p

2. Michael Phelps (USA/Înot) 694

3. Rafael Nadal (SPA/Tenis) 413

4. Valentino Rossi (ITA/Moto) 203

5. Lewis Hamilton (GBR/Formula 1) 162

6. Alain Bernard (FRA/Înot) 134

7. Sébastien Loeb (FRA/Rally) 69

8. Nikola Karabatic (FRA/Handbal) 52

9. Cristiano Ronaldo (POR/Calcio) 52

10. Valentina Vezzali (ITA/Scrima) 51

 

Dan Lazăr



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !