Golul ce-i mentine pe sebiseni in joc

De Leo Sfara
Golul ce-i mentine pe sebiseni in joc
Trupa lui Gheorghe Feieș trebuie să câștige toate meciurile până la finalul campionatul și este promovată.

Sebiș. Un gol cât un campionat! Asta a reușit Beuran, la ultima fază a meciului cu Metalurgistul Cugir, egalând situația pe tabela de marcaj și oferind echipei sale, Național Sebiș, speranța de a promova în eșalonul doi al fotbalului românesc. Din acest moment, elevii antrenați de Adrian Abrudean depind doar de ei, trebuind să câștige tot până la finele campionatului. Orice pas greșit este egal cu o catastrofă.

În meciul derby, contra Metalurgistului Cugir, gazdele au pornit cu un mare handicap, căci – până s-au dezmeticit – era deja 0-2, I. Radu și ex-utistul Oară făcând o diferență greu de remontat. Ne și gândeam, atunci, că toate investițiile primarului Gheorghe Feieș se duc pe „apa sâmbetei”, echipa nereușind să se ridice la nivelul unui edil prin a cărui sânge curge fotbal.

Totuși, în min. 23, Blănaru a redus din diferență, îndeplinind o simplă formalitate, după o fază excelentă a lui Bozian.

Iar bucuria a venit, până la urmă, în prelungiri, când Beuran a găsit drumul spre gol, la chiar ultima fază a meciului, sebișenii reușind o remiză în extremis. Feieș s-a bucurat enorm, investițiile sale nu sunt în zadar, însă doar dacă echipa sa câștigă tot de acum încolo.

Sebiș – Cugir 2-2

Stadion „Orășenesc”, teren acceptabil, timp excelent pentru fotbal, spectatori 500. Au marcat: Blănaru – min. 23, Beuran – min. 90+3, respectiv I. Radu – min. 2, Oară – min. 13.

Sebiș: Soltesz – Mînecan (Jude), Albert, Morariu, Neacșu – Blănaru (Răduca), Digbeu, Bozian, Chindriș (Dobricean), Coțan – Mîndrușcă (Beuran). Cugir: Tiut – Trășcan, Potopea, Cristea (Tothăzan), Man (Taban) – Negură (Șuvaina), Neagu, Oară (M. Radu), Itu – I. Radu, Șuteu. Au arbitrat bine: H. Heșnic (Cluj) – la centru, M. Nicoară (B. Herculane) și R. Nistoran (Reșița) – asistenți. Obs.FRF: N. Grigorescu și P. Mehedințu – ambii din Timișoara.

Taguri: , , , ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !