Astfel că, spune Gondor, dacă el va câştiga, va recunoaşte că „trăim într-o ţară normală”. Nu prea normală, totuşi, din moment ce el doreşte să ajungă inspector şcolar general pentru „a stopa degringolada din învăţământul arădean”. Care durează de câţiva ani, cam de când a părăsit el postul, pentru a merge în Parlament. Unde, ca deputat, a activat pe linie de învăţământ, inclusiv criticând unele dintre măsurile fostului ministru Daniel Funeriu, concitadinul şi colegul său de partid. Măsuri care şi în ziua de astăzi au repercusiuni, inclusiv în învăţământul arădean.
Gondor, la concurs pentru sefia ISJ
ARAD.Fost inspector şcolar general, înainte de a deveni deputat pe listele PDL, Marius Gondor a declarat că se va prezenta la concursul organizat de către Ministrul Educaţiei. Chiar dacă este membru marcant al noului PNL, el spune că „speră din tot sufletul” că Guvernul s-a gândit să demareze depolitizarea învăţământului, oferind şanse celor mai bine pregătiţi, nicidecum că, simţindu-se „pe topogănel”, vrea să-şi fixeze oamenii în sistem, până la nivelul directorilor.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
6
România
O provocare online pe care un tânăr a pus-o în practică în Oradea i-a adus un proces și o amendă penală pentru ultraj contra bunelor moravuri.
Local
Municipalitatea spune că, deocamdată, se va asfalta carosabilul din sensul giratoriu și până la urcarea pe pod. Lucrarea nu cuprinde podul și nici coborârea pe Nicolae Titulescu.
1
Local
Aceasta e valoarea estimată a investiţiei în modernizarea şi extinderea clădirii de pe 6 Vânători.
Local
Un proiect de hotărâre CLM privind atribuirea denumirii noii străzi se află, în prezent, la transparenţă.
Evenimente
Ei vor participa la Festivalul „Suflet de România” care se va desfăşura în weekend pe Domeniul Regal.
1
Advertorial
ADVERTORIAL. Consiliul Judeţean Arad a reuşit ceea ce foarte puţine Consilii Judeţene din ţară au putut: a câştigat 18 proiecte europene cu confinanţare de numai 2%! Adică, a câştigat peste 300 de milioane de lei şi a contribuit cu doar 6 milioane!
Citiți principiile noastre de moderare aici!