Graniţa între lobby şi trafic de influenţă

Graniţa între lobby şi trafic de influenţă
STRASSBOURG. De luni până vineri, şeful senatorilor PD-L, Constantin Igaş, va fi prezent la Strassbourg, la lucrările Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, al cărei membru este.

Printre cele mai importante probleme care vor fi dezbătute, Igaş enumeră : raportul privind respectarea libertăţii mass media; raportul privind funcţionare instituţiilor democratice în Bosnia- Herţegovina etc.

„De o mare importanţă sunt dezbaterile pe marginea elaborării unui cod de conduită în materie de lobby. Instituţia lobby-ului stă de multe ori la baza unor mari succese, însă uneori este greu să conştientizezi exact graniţa între lobby şi traficul de influenţă. Codul care se doreşte a fi elaborat urmăreşte tocmai instituirea unor norme, a unor limite până la care poate fi practicat lobby-ul”. Pe lângă dezbateri, Adunarea Parlamentară mai are pe ordinea de zi alegerea a zece judecători la CEDO din partea Italiei, votarea a trei preşedinţi şi zece vicepreşedinţi de comisii etc.

JA- S.T.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase