Greu de adus străini la UTA

De Leo Sfara
Greu de adus străini la UTA
Bogdan Apostu ar putea transfera și sud-americani la Arad, dar sunt greu de convins.

ARAD. Așadar, lucrurile au început să se miște la UTA. Repede chiar, semn că se vrea mult mai mult decât în sezonul trecut. A fost schimbat întreg stafful tehnic, iar deunăzi au fost transferați cinci jucătorii, toți cu alte oferte, Buhăcianu având chiar șapte, două de la echipele de Liga I din Moldova (Iași și Botoșani), după cum spunea agentul jucătorului, Bogdan Apostu.

Despre jucătorii străini

Din câte se pare, cei de la UTA l-au însărcinat pe fostul jucător Bogdan Apostu, acum impresar, să caute cele mai bune soluții. Acesta a vorbit despre posibilitatea, totuși, redusă de a transfera jucători sud-americani, de valoare, pe sume mici.

„Decizia finală va aparține celor din conducerea clubului și antrenorului. Eu, din postura mea, nu pot decât să-i ajut cu jucători buni sau foarte buni pe care îi am. Din punctul meu de vedere, jucătorii pe care îi impresariez au dat randament foarte bun la nivelul ligii secunde, deoarece am încercat să aleg jucători cu caracter, în care să cred cu tărie. Venind din fotbal, avem pretenția că înțelegem cât de cât fenomenul, așa că putem alege jucătorii potriviți. Eu am propus UTA-ei o listă de jucători, conducerea și antrenorul urmând să se hotărască. Când ei își dau acceptul, eu încep negocierea, dar – repet – decizia finală le aparține celor de la UTA. Despre jucătorii sud-americani trebuie să spun că sunt greu de convins să vină la UTA, mai ales la cei care ne raportăm noi. Ce am oferit eu sunt jucători foarte buni, inclusiv pentru Liga I. Tocmai de aceea, nu e foarte simplu, e nevoie de timp, e normal să dureze o perioadă de timp, pentru a convinge astfel de fotbaliști, deoarece eu știu ce înseamnă UTA, spiritul ei, Aradul, suporterii, știu ce proiect e aici, dar ei – străini fiind – nu au de unde să știe. E nevoie de timp, să le explici, dar mai ales pentru că le propui o sumă infimă la valoarea lor sau a salariilor pe care evoluează ei acum” – a declarat Bogdan Apostu.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !