Greva de doua ore la Filarmonica

De Adriana Barbu
1Comentariu
Greva de doua ore la Filarmonica
Arad. Se strâng semnături, iar luni, se pare, timp de două ore, instrumentele vor amuţi chiar la Filarmonică, cea mai melodioasă dintre instituţiile din Arad.

Sindicatul de la Filarmonică a decis că nu mai e vremea de răbdat, aşa că le-a propus membrilor, dar şi celorlalţi angajaţi ai instituţiei de cultură, o grevă de avertisment, adică un prim pas spre proteste mai ample. Greva de avertisment ar urma să aibă loc luni, 3 noiembrie, între orele 10:00 şi 12:00. Angajaţii Filarmonicii nu vor ţine greva în public şi nici măcar în curtea instituţiei, ci au decis să protesteze în tăcere în sălile de repetiţie. Mai exact, „vom protesta în palat cu instrumentele în braţe, fără să cântăm la ele. Nu vom cânta defel”, după cum ne-au declarat sindicaliştii.

De ce această grevă de avertisment? „Pentru că nu există nici acum, după trei ani, semnat contractul colectiv de muncă şi pentru că vrem ca domnul manager general Alin Văcean să fie demis”, spun sindicaliştii. Dacă greva lor nu va avea nici un efect, e posibil ca protestele de la Filarmonică să se radicalizeze, ne spun tot nemulţumiţii din cadrul instituţiei, „deşi nu am vrea în nici un fel să-i afectăm pe cei care ne trec cu drag porţile instituţiei”.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor