Grevă la Ryanair vineri, 190 de zboruri anulate

Reactualizat la:
Grevă la Ryanair vineri, 190 de zboruri anulate
Compania aeriană Ryanair a anulat 190 de zboruri, ce reprezintă 8% din cele 2.400 de zboruri programate vineri, 28 septembrie, din cauza unei greve a însoțitorilor de zbor din Spania, Belgia, Olanda, Portugalia, Italia și Germania, anunță un comunicat al companiei.

Vineri, 28 septembrie, compania irlandeză nu efectuează niciun zbor pe Aeroportul Oradea, însă dacă greva se va menține și sâmbătă, atunci sunt șanse mari ca și cursele Oradea – Milano (Bergamo) și Oradea – Memmingen să fie afectate.

Toți pasagerii afectați au fost înștiințați prin e-mail și SMS. Numărul călătorilor afectați este de circa 30.000 dintr-un total de 450.000. Compania precizează că grevele au loc în urma unor neînțelegeri cu unele sindicate.

Compania a încheiat înțelegeri cu sindicate ale piloților și ale însoțitorilor de bord din Irlanda, Marea Britanie, Italia și Germania și a invitat sindicate din Belgia Olanda, Spania, Portugalia și Germania să accepte înțelegeri similare. Ryanair se declară dezamăgită de sindicate conduse de piloți Eurowings în Germania, de piloți KLM în Olanda sau Piloți Air LIngus în Irlanda, care s-au implicat în negocieri și au promovat soluția grevei, pentru a afecta activitatea operatorului low-cost.

 

Taguri:


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !