Grigorescu: o lucrare made în România

De Valentin Goran
2Comentarii
Grigorescu: o lucrare made în România
© FOTO: Vali Goran
Șantierul deschis de E-On Gaz pe Grigorescu, în urmă cu aproximativ două luni, în loc să avanseze parcă stă pe loc. Și va mai sta așa pe o perioadă… nedeterminată.

Strada Nicolae Grigorescu, o stradă foarte circulată, fiind legătura directă dintre Bulevardul Vasile Milea şi Bulevardul Revoluției, are în continuare o bandă blocată, iar muncitorii, în loc să avanseze cu lucrarea, stau pe loc. Rezultatul? Nervi din partea șoferilor, cozi destul de mari, timpi pierduți, atât dimineața, cât mai ales în jurul orelor 14.00–16.00. Din păcate, acesta este încă un exemplu că nu suntem în stare să fim operativi: pe raza municipiului se deschid șantiere care țin cu lunile.

Nu mai rămâne decât să vină iarna iar lucrarea să fie abandonată, așa cum ne-am obișnuit deja, pentru a fi finalizată abia anul viitor. Între timp, cei care vor suferi vor fi tot cetăţenii, care se vor alege cu o bandă blocată pe timpul iernii, noroi în buricul centrului și gândul că în țara noastră nimeni nu este tras la răspundere pentru lucrări care par să nu se mai termine.

Deși i-am contactat pe reprezentanții E-On Gaz, aceștia nu ne pot înainta o dată la care strada Nicolae Grigorescu va fi terminată!  Scurt şi cuprinzător. Din surse am aflat că mai trebuie efectuată o traversare perpendiculară a acestei străzi și legați capeții, acesta fiind și motivul pentru care nu s-a terminat încă şantierul.

De două luni, șantier

Dar iată povestea acestei lucrări. La sfârștiul lunii iulie, angajații E-On Gaz au început să spargă strada Nicolae Grigorescu, după ce cu un an înainte au venit de pe Vasile Milea cu lucrarea. Este vorba de o investiție de un milion de lei care presupune schimbarea țevilor de gaz de sub șosea. După ce muncitorii au schimbat țevile de pe Grigorescu, aceștia au început să spargă și Bulevardul Revoluției, pentru a efectua subtraversările pe sub liniile de tramvai. Mai exact, pe 11 august. Subtraversarea a fost terminată pe 6 septembrie. Conform celor declarate atunci de reprezentanții companiei, muncitorii ar fi trebuit să avanseze cu lucrarea înspre Piața Mihai Viteazul, adică pe strada Crișan. Nu s-a întâmplat, însă, așa.

Întrebări fără răspuns

Câtă vreme vom mai avea șantier pe Grigorescu? Cât timp vom mai avea o bandă blocată? De ce muncitorii nu s-au putut mobiliza, în aproximativ două luni de la începerea lucrării, pentru a termina lucrarea? Sunt întrebări la care nu am găsit răspunsul, din păcate. Vom urmări îndeaproape evoluția acestei lucrări.



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor