Drumul Arad-Șiria a ajuns vedetă pe internet

De M.B.
Reactualizat la:
8Comentarii
Drumul Arad-Șiria a ajuns vedetă pe internet
© FOTO: M.B.
Gropile de pe drumul Arad-Șiria au o comunitate pe internet. Iată ce postează şoferii.

După mulți ani de așteptări de la autorități privind modernizarea drumului Arad-Șiria, șoferii și-au pierdut răbdarea și își revarsă nervii pe internet, unde au format o comunitate.
Șoferii care folosesc des DJ 709 sunt tot mai nemulțumiți că aud doar promisiuni de la autorități legate de modernizarea șoselei, care e plină de gropi, în condițiile în care nici nu a fost o iarnă grea.

Ei au creat o comunitate pe o rețea de socializare, unde postează fotografii cu gropile din asfalt sau cârpelile făcute de muncitori. De exemplu, unul dintre șoferi a fotografiat, zilele trecute, cum se plomba pe ploaie.

“Cârpeli multe și de proastă calitate pe bani mulți, făcute de firmele apropiate de conducerea CJ-ului de la Arad”, a comentat un șofer.

”Merg pe acest drum cel puțin o dată pe săptămână. Ce este evidențiat în aceste poze sunt o mică parte din întregul arsenal de gropi de pe acest drum”, scrie un alt șofer.

Lucrările de modernizare, fără termen

Veștile nu sunt prea bune de la Consiliul Județean. Contactat de Aradon, președintele interimar, Adrian Țolea, a spus că modernizarea se poate face doar pe fonduri europene, iar proiectul nu a fost depus încă pentru că nu au fost emise ghidurile pentru solicitanții de finanțare.

”Imediat ce vremea va permite, încep lucrările de reparații pe acest drum (plombări – n.r.). Modernizarea drumului Arad-Șiria-Pâncota-Buteni se va face pe fonduri europene, dar așteptăm publicarea ghidului pentru a putea depune proiectul”, a declarat Țolea, care a precizat că proiectul tehnic pentru această lucrare a fost finalizat.

Având în vedere procedurile legale, este puțin probabil ca în acest an să fie deschis șantierul, pentru că în eventualitatea în care proiectul ar fi aprobat pentru finanțare, ar mai trece câteva luni până la încheierea licitațiilor și semnarea contractului de execuție a lucrărilor.580379_1854660078094001_1115269704720491684_n10329272_1854660124760663_4374240225991741367_n12742692_1854660001427342_5975524573579850180_n12744328_1854660044760671_1098289070264931593_n12744725_1854660048094004_5133715692811287280_n12744756_1854660084760667_3770605632932301828_n12800129_1855450451348297_4053512457345385810_n



8Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor