Marcel Lehel Lazăr, hackerul arădean cunoscut sub numele de Guccifer, în vârstă de 44 de ani, a pledat vinovat la acuzaţiile privind spargerea a 100 de conturi de email. Unele dintre aceste conturi de email aparţineau unor membri ai familiei fostului preşedinte american George W. Bush şi a secretarului de stat Colin Powell. Guccifer mai este acuzat şi de furt de identitate. Iniţial, Lazăr a pledat nevinovat la aceste acuzaţii, însă a solicitat să-şi schimbe declaraţia săptămâna trecută.
Hackerul – care locuia în Sâmbăteni – urmează să primească sentinţa în luna septembrie a acestui an. Guccifer a declarat că a spart şi contul de email al lui Hillary Clinton, candidata Partidului Democrat la alegerile prezidenţiale americane. Oficialii americani rămân însă sceptici în privinţa acestei declaraţii.
Într-un comunicat se arată că Marcel Lazăr Lazăr ar fi spart conturile „membrilor familiei a doi foşti preşedinţi americani, a unui fost membru al Cabinetului american, a unui fost consultant prezidenţial”, iar după ce ar fi avut acces la conturile de email şi de pe reţelele sociale ale acestora, le-ar fi publicat corespodenţa de pe email, informaţii de natură medicală şi financiară şi fotografii personale.
Guccifer a fost extrădat în SUA în luna martie a acestui an.
Guccifer riscă până la şapte ani de închisoare în SUA
Guccifer riscă până la şapte ani de închisoare în SUA
Hackerul Guccifer a pledat vinovat, miercuri, în faţa unui tribunal federal din statul Virginia şi riscă până la şapte ani de închisoare.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
6
România
Ministrul Agriculturii, despre discuţia privind „puii vopsiţi”: Eu nu cred că fermierii fac aşa ceva
Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, spune că nu crede că fermierii români „vopsesc” puii, subiect care a fost intens discutat în ultimele zile, el arătând că România exportă carne de pui inclusiv în Franţa.
Local
În luna aprilie, proba practică pentru obținerea permisului categoria B va putea fi susținută și în două zile de sâmbătă.
Local
LIPOVA. Un tânăr de 24 de ani a ajuns în arest preventiv, după ce a încercat să o jefuiască pe o bătrână din localitatea Milova.
Local
ŞIRIA. Un bărbat de 71 de ani a fost rănit în urma unui accident rutier pe care tocmai el l-a produs.
UT Arad
Conducerea clubului UTA nu a stat pe gânduri și a făcut deja recurs la decizia Comisiei de Disciplină a Federației Române de Fotbal. De altfel, încă de ieri, de la primul comunicat dat de club, s-a specificat faptul că se va face recurs.
1
UT Arad
„Am făcut recurs și sunt ferm convins că se va ridica această suspendare”.
Evenimente
Sâmbătă, 30 martie, parcarea Hotelului Continental va găzdui piesa de teatru „Operele complete ale lui Shakespeare”.
Local
Evenimentul s-a desfășurat sub genericul „Biblioteca vie” și a adus în dezbatere câteva tematici ale domeniului, în cadrul celor 7 workshop-uri organizate pe data de 27 martie.
Citiți principiile noastre de moderare aici!