Gunoaiele sufocă şcoala

2Comentarii
Gunoaiele sufocă şcoala
ARAD – Peste drum de Şcoala de Arte şi Meserii a UCECOM s-a format un adevărat focar de infecţie.

Terenul situat vis a vis de Şcoala de Arte şi Meserii a UCECOM a fost transformat într-un adevărat focar de infecţie. Vinovaţi sunt unii locuitori din cartier şi chiar muncitorii de la ICIM, care au lucrat o perioadă prin zonă. Vecinii au ajuns în pragul disperări, cu atât mai mult cu cât şi o casă părăsită, aflată în imediata apropiere, începe să devină o altă groapă de gunoi.

Vecinii susţin că situaţia durează de peste 10 ani, când proprietarul terenului a părăsit ţara.

„Au furat gardul, au început să spargă pereţii hotelului care a început să fie construit de proprietar şi să fure totul. La un moment dat era acolo o maşină folosită pentru transportul alcoolului, dar au furat-o pe bucăţi. Au început cu roţile, cu motorul şi în cele din urmă au luat şi cisterna. Aum, tot gunoiul din zonă îl aruncă aici”, ne spune Dacian Laţcu. Mama acestuia, Rodica Laţcu, a ţinut să precizeze că Primăria vine să cureţe din când în când mizeriile, ultima dată fiind înainte de alegeri. „Am făcut numeroase cereri la Primărie, să vină să facă ceva. Dacă veneaţi mai devreme aţi fi simţit ce miros îngrozitor este şi aţi fi văzut cum gunoaiele ajung şi pe trotuar”, spune Mirela Pleşcan, după care un alt vecin, Ovidiu Pleşca a concluzionat: „Ar fi bine să se stopeze focarul acesta de infecţie”.

De râsul lumii

În ceea ce-l priveşte, Ioan Tonceanu, directorul Şcolii de Arte şi Meserii povesteşte cu amărăciune că a încercat să ia legătura cu proprietarul imobilului pentru a-l informa că i se fură construcţia bucată cu bucată. „Mi-a spus că nu-l interesează decât terenul. Nu văd cum s-ar putea rezolva problema. Când am organizat un concurs naţional de arte şi meserii am vrut să împrejmuim «groaps», dar nu a fost posibil, aşa că au văzut toţi participanţii cu ce ne învecinăm noi”, susţine Tonceanu.

Şcoala pe care acesta o conduce are 300 de elevi, iar în internatul aflat la cinci metri de groapa de gunoi sunt cazaţi aproximativ 500 de studenţi şi muncitori, toţi trebuind să suporte mirosul pestilenţial emanat de deşeurile depozitate lângă ei.

Fără rezultat

Contactată telefonic, Corina Drăghici, purtătorul de cuvânt al Primăriei, susţine că municipalitatea a curăţat în numeroase rânduri terenul. „Am identificat proprietarul imobilului şi i-am trimis nişte adrese solicitându-i să şi-l împrejmuiască, dar nu avem cum să-l sancţionăm dacă nu face acest lucru. Dacă cei care aruncă deşeurile menajere acolo sunt prinşi de Poliţia Comunitară, vor fi amendaţi”, a declarat Corina Drăghici.

L.S.



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor