Guvernul Dancila, fata in fata cu prima motiune de cenzura

De R.P
Guvernul Dancila, fata in fata cu prima motiune de cenzura
© Foto: arhivă
Liberalii vor să atace Guvernul Dăncilă cu o moțiune de cenzură pe care o vor depune în Parlament în 20 iunie, a anunțat luni președintele PNL, Ludovic Orban.

Potrivit președintelui PNL, moțiunea este îndreptată împotriva unui ”Guvern marionetă”, ”butonat de Liviu Dragnea și de prelungirile sale guvernamentale”.

”Orice parlamentar care nu va susţine moţiunea de cenzură nu este altceva decât un lacheu al lui Dragnea şi, de fapt, acceptă ca Dragnea să-şi bată joc de România şi acceptă ca România să fie scoasă de pe traiectoria normală de dezvoltare, democraţie, apartenenţă la UE şi la NATO”, a declarat Ludovic Orban.

Liberalii îi reproșează Vioricăi Dăncilă faptul că inflaţia a ajuns la 5,2%, dar și faptul că datoria publică a statului a ajuns la 100 miliarde lei. În vizorul lor sunt și atacurile Puterii la adresa DNA sau DIICOT.

Orban spune că PNL poartă discuții cu aleșii din toate grupurile parlamentare, astfel încât aceștia să susțină demersul. Potrivit Constituției, Camera Deputaților și Senatul pot retrage, în ședință comună, încrederea acordată Guvernului prin adoptarea unei moțiuni de cenzură, cu votul majorității deputaților și senatorilor.

Pentru susținerea moțiunii, liberalii vor să organizeze și mai multe mitinguri.

Ultima moțiune de cenzură depusă în Parlament, în noiembrie 2017, împotriva Guvernului Tudose a fost respinsă. În iunie 2017, moțiunea de cenzură adresată Guvernului Grindeanu a fost adoptată, iar Executivul a fost demis. A fost pentru prima dată după 1989 când un Guvern a fost demis în urma unei moțiuni depusă chiar de partidele care l-au susținut la învestire: PSD și ALDE.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !