Guvernul perseverează în discriminare

1Comentariu
Arad – Sindicatul Democratic Învăţământ Arad alături de Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ protestează vehement faţă de excesul de putere al Guvernului României care, prin proiectul legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2008, a anulat dreptul la bilete de odihnă al salariaţilor bugetari.

„Considerăm inadmisibil faptul că actualul Executiv a eliminat din proiectul legii, printr-o simplă tăietură de condei, sumele necesare pentru acordarea biletelor de odihnă, fără să ţină seama că acestea reprezintă un drept acordat prin lege, respectiv Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic şi Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale – ne transmite liderul S.D.I. Arad, prof. Dănuţ Ieneşescu.

În dispreţ faţă de lege şi de partenerii sociali, Guvernul a luat o asemenea decizie, fără a avea acordul confederaţiilor sindicale reprezentative la nivel naţional şi cel al federaţilor ce reprezintă salariaţii bugetari.

Lipsa de respect a cabinetului Tăriceanu faţă de salariaţii din învăţământ a depăşit orice limită prin neacordarea biletelor de odihnă, în timp ce pentru funcţionarii guvernamentali s-a prevăzut un nou privilegiu: acordarea tichetelor cadou de patru ori/an (de Paşte, Crăciun, ziua onomastică şi cea de naştere).

Eliminarea biletelor de odihnă este o nouă discriminare prin care Executivul nu face decât să prejudicieze cea mai defavorizată categorie socio-profesională de bugetari – personalul din învăţământ. Guvernul vrea să ne pedepsească că am avut curajul şi demnitatea de a apela la justiţie, în vederea asigurării respectării legilor şi acordurilor în vigoare. Probabil că li se pare că avem prea mulţi bani şi trebuie să ne mai taie din ei!

Atenţionăm Executivul şi Parlamentul României că, dacă nu vor compensa lipsa biletelor de odihnă prin acordarea unor prime de vacanţă în cuantum de un salariu de bază, F.S.L.I. va notifica instituţiile internaţionale asupra acestei noi forme de discriminare şi va recurge la toate formele de protest legale, inclusiv greva generală”.

V.F.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor