Guvernul tehnocrat, mai socialist ca PSD

De Simion Todoca
2Comentarii
Guvernul tehnocrat, mai socialist ca PSD
© Mircea Purcaru FOTO: JA
Mircea Purcaru aprobă măsurile de ordin social ale Guvernului, dar se întreabă dacă acestea nu au un scop strict electoral.

Preşedintele executiv ALDE Arad, Mircea Purcaru, salută poziţia preşedintelui Klaus Iohannis în privinţa legii referitoare la indemnizaţia pentru creşterea copilului, dar crede că premierul Dacian Cioloş va proroga aplicarea acesteia. „Apreciez faptul că preşedintele a promulgat legea privind indemnizaţiile pentru creşterea copilului. Faptul că i-a atras atenţia premierului să nu trateze această problemă contabiliceşte, ci ca pe o măsură proactivă pentru creşterea natalităţii, este de natură să-i aducă preşedintelui popularitate. Totuşi, mă întreb dacă nu cumva este o manevră electorală, din moment ce legea va fi aplicată abia din luna august, adică după alegerile locale. Mai ales că premierul Dacian Cioloş a spus că dacă se vor găsi bani la rectificare legea va fi pusă în aplicare, iar dacă nu, va recurge la prorogare. Or, această meteahnă de a adopta legi populiste în preajma alegerilor, fără asumarea răspunderii punerii lor în practică şi pasarea pe umerii guvernului următor a fost un adevărat mod de a fi al guvernelor PDL-iste. Pe de altă parte, noul ministru al muncii, instalat de câteva zile, a anunţat cu surle şi trâmbiţe creşteri salariale în sectorul bugetar. Înseamnă că bani sunt, iar premierul ştie asta, dar susţine contrariul, pentru a nu recunoaşte că măsurile propuse de către Guvernul Ponta aveau acoperire financiară. Moment în care, logic, lumea s-ar întreba de ce a trebuit să cadă un guvern performant, cine a provocat această cădere şi în ce scop” spune Mircea Purcaru. Totodată, liderul ALDE atrage atenţia asupra faptului că Guvernul Cioloş pune în aplicare, treptat, măsurile sociale propuse de către Guvernul Ponta, dar le elimină pe toate cele menite să sprijine IMM-urile. „IMM-urile, care constituie motorul economiei, sunt lăsate de izbelişte, în favoarea sectorului de stat, pentru că de acolo vin voturile. Un guvern aşa zis socialist- Guvernul Ponta- a luat măsuri economice de dreapta, în timp ce aşa zisul guvern de dreapta face invers”.

„Meteahna legilor populiste pasate guvernului următor a fost modul de a fi al guvernelor PDL” Mircea Purcaru



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor