Hamacul, un atentat la integritatea parcului

De Monica Ardelean
14Comentarii
Hamacul, un atentat la integritatea parcului
© Aradul, prea îmbătrânit pentru o lectură în hamac
Există o hotărâre de CLM în baza căreia tinerii cu hamacurile au fost ameninţaţi cu amenda. Se numeşte HCLM162/2006.

Întâmplarea tinerilor ameninţaţi cu amenda pentru că au stat în hamacuri în parc a inflamat puţin spiritele şi a redeschis una din discuţiile care s-au mai purtat pe reţele de socializare. De ce nu se poate sta pe iarbă în parc? Despre hamacuri nici nu poate fi vorba. Nu există, încă, nicio hotărîre de HCLM prin care să fie „Interzisă amplasarea hamacurilor în parc” pentru că pur şi simplu consilierii locali şi aparatul administrativ nu s-au gândit că vreunui arădean i-ar trece prin cap să-şi pună hamacul între doi copaci în parc şi să Interzică acest lucru.

Reglementare legală

Există însă o reglementare a Consiliului Local. HCML 162/2006 care prevede la art.7, pct.4, litera e) „păstrarea integrităţii parcului şi a zonelor verzi”. În baza acestei prevederi extrem de generale, organele de control au avut dreptul, spun reprezentanţii Municipalităţii, să-i sancţioneze pe tineri. Şi au făcut-o, fără însă a-i pune la plată pentru infracţiunea lor.

Şi a fost o simplă poftă de a învăţa în aer liber. Un gest normal şi frumos, până la urmă, care a şocat mai mult decât un beţiv trântit pe o bancă. Dar poate că fiind atât de puţine parcuri în Arad, atât de puţină iarbă pe care să poţi călca cu lejeritate, trebuie luate măsuri drastice pentru conservarea ei.

Nu se ştie cine…

Încă nu se ştie cu certitudine cine au fost cei care i-au pus pe tineri să dea jos hamacurile şi să plece. Nici nu contează care sunt organele de ordine care au intervenit. Este vorba despre spiritul unui oraş care e prea îmbătrânit pentru o lectură în hamac.



14Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor