Handicapul n-are loc pe centrul municipiului! 

De Ioana Costas
Reactualizat la:
58Comentarii
Handicapul n-are loc pe centrul municipiului! 
„Respectul” față de semeni în Arad: când locurile de parcare pentru persoanele cu handicap sunt ocupate de șoferii fără handicap.

Arad, zona teatru, vineri, 28 aprilie, ora 11:00. Locurile de parcare sunt ocupate toate. Inclusiv cele special amenajate pentru persoanele cu handicap. Unul dintre șoferii care și-a lăsat mașina – un BMW – într-un astfel de loc nu deține cartelă pe bordul autoturismului care să-i ofere dreptul să ocupe acel loc de parcare. Între timp, un arădean cu handicap, cu acte eliberate de autorități prin care se dovedește faptul că suferă de un handicap și are dreptul să parcheze pe locurile speciale amenajate, nu poate din cauza primului șofer care ocupă, se pare abuziv, locul.

La rugămințile șoferului care suferă de handicap, celălalt conducător auto nu cedează și spune: „poți să suni la 112, să chemi Poliția că și așa cartela aia a ta pare falsă”. Omul își spune pățania: „Am încercat să parchez pe un loc de handicap pentru că eu am cartelă regulamentară de parcare și a venit un domn – care era parcat pe locul special amenajat – să îmi spună că nu se mișcă de acolo. Mi-a spus că el nu se mișcă de acolo și mi-a transmis că pot suna la 112, că și așa crede că documentele mele, cartela care îmi permite să parchez într-un astfel de loc e falsă. Am dat telefon la Poliția Locală și m-au întrebat dacă are permis de parcare pentru locurile alocate persoanelor cu handicap, ca să nu vină degeaba, apoi m-au direcționat spre Rutieră, că nu este de competența lor. De la Rutieră mi s-a spus că nu sunt echipaje disponibile pentru așa ceva. E și normal pentru că sunt accidente, alte evenimente mai importante… înțeleg asta, însă eu m-am revoltat un pic pentru că am actele în regulă, sunt eliberate de organele competente și uitați ce se poate întâmpla. Nu puteam să parchez, toate locurile erau ocupate. Sunt un om care se deplasează greu și pentru mine e dificil într-o oră de vârf, când traficul este îngrozitor în Arad…”, ne-a povestit șoferul pățit.

8handicap8

Ce spun reprezentanții IPJ Arad despre incident? „Vom face verificări pentru stabilirea cu exactitate a stării de fapt”. Între timp, polițiștii locali l-au identificat pe șoferul care a parcat pe locul special destinat persoanelor cu handicap și ne-au transmis că vor lua măsurile legale care se impun, în limitele competenței lor.

Ce spune legea? Ei bine, conform prevederilor art. 100, alin. (1), lit. f) din Legea nr. 448/2006, republicată, „parcarea altor mijloace de transport pe locurile de parcare adaptate, rezervate şi semnalizate prin semn internaţional pentru persoane cu handicap constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 200 la 1.000 de lei şi ridicarea mijlocului de transport de pe locul de parcare respectiv”. Așadar, ce faceți dacă trăiți în Arad, sunteți o persoană care suferă de un handicap, cu acte doveditoare în acest sens și cu permis de parcare legal, vizat de autoritățile arădene, iar locurile de parcare special amenajate pentru dvs. sunt ocupate, și nu de către alte persoane cu permise speciale…?

La urma urmei este vorba despre bun simț și despre respectul față de semeni.



58Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor