Personajelor poveștii de vor da viață experimentaţii actori Carmen Mărginean, Adina Doba, Lenuța Dorobanțu, Loredana Alexandrescu, Cristian Bordaș, într-o scenografie realizată de Zoe Eisele Szucs.
„Hansel si Gretel”
Peripețiile prin care trec cei doi frați Hansel şi Gretel din binecunoscutul basm (cu același nume) adaptat şi publicat de Fraţii Grimm, pot fi urmărite de micii spectatori – duminică, 26 ianuarie, ora 11, în spectacolul Trupei de Marionete a TCIS, pus în scenă de Francisca Simionescu.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
7
Mapamond
Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a declarat vineri că Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici măcar în eventualitatea reluării negocierilor de pace, transmite agenţia EFE.
Local
Prin programul Prima Conectare la Apă și Canalizare, 73 de gospodării din Nădlac vor benefia de utilități.
UT Arad
UTA dă peste FCSB în semifinală, calificarea urmând să se decidă în dublă manșă.
Local
În această dimineață un autocamion care circula pe DN 79 a spulberat un pieton, accidentul soldându-se cu moartea pietonului.
1
Local
Într-o ședință extraordinară convocată pe data de 24 aprilie, consilierii locali sunt chemați să aprobe bugetele CET Hidrocarburi Arad, Recons Arad, GCA Arad, TOP Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!