Supăraţi, oamenii care au stat la coadă pe autostradă pentru a putea ieşi sau intra în ţară, spun că nu înţeleg de ce fac autorităţile astfel de acţiuni abuzive, cărora nu le găsesc rostul. Şase benzi de circulaţie au fost blocate joi. Patru sunt pentru autoturisme şi două pentru autocare, iar două benzi au fost făcute special pentru camioane. Toate au fost blocate, iar haosul era de nedescris, iar oamenii care aşteptau să intre sau să iasă din ţară nu mai aveau răbdare.
„Ei au făcut o ambuscadă aici. Eu, dacă aş fi terorist, aş arunca bomba, aş scăpa de ea. Mi se pare logic, că sunt nişte cretini!”, a spus unul dintre cei care au stat ore întregi la frontieră.
Un alt român, furios pe situaţia în care se află, a spus: „Noi şi cu ăia din Mozambic, suntem cei mai tari. Felicitări guvernului tehnocrat! Ajungem să regretăm, să îi ducem lumânări lui Ponta, că a plecat. Din cauza noastră, a celor mici, negri, de pe plantaţie, că plătim taxe, impozite, roviniete, anafuri, bulăngeală. Da ce a prins în vamă, acu, de ne-a blocat pe toţi? Banii lui Udrea, ai lui Băsescu?”
Au fost şi alţi români care şi-au vărsat năduful la vederea presei: „E foarte convenabil să stai aici trei ore şi apoi să conduci, nu ne respectă statul român, ei, ungurii, cum să ne respecte? Cine l-a pus pe domnul care e şef la Nădlac, credeţi că nu e pus politic?”
Situaţia incredibilă în care au ajuns cei care au vrut să iasă din ţară, în ultimele 24 de ore, pe la Nădlac, i-a afectat atât pe transportatori, cât şi pe turişti.
Haos la frontierele de vest! Toate autovehiculele sunt controlate amănunţit
Haos la frontierele de vest! Toate autovehiculele sunt controlate amănunţit
Reactualizat la:
Cel mai modern punct de trecere a frontierei din România, inaugurat la Nădlac, de curând, este, încă de joi, complet paralizat, după ce autorităţile au început să controleze toate autovehiculele care intră şi ies din ţară. Coadă de peste 15 kilometri a fost şi la autocamioane, care sunt, mai nou, controlate exacerbat de către cei de la antifraudă.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
6
Local
Patru persoane au fost transportate la UPU, printre care și un bebeluș de patru luni.
Local
În noaptea de luni spre marți, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au desfășurat o acțiune de prindere în flagrant a unor braconieri, în zona Mădrigești.
Local
Municipalitatea spune că, deocamdată, se va asfalta carosabilul din sensul giratoriu și până la urcarea pe pod. Lucrarea nu cuprinde podul și nici coborârea pe Nicolae Titulescu.
Local
Aceasta e valoarea estimată a investiţiei în modernizarea şi extinderea clădirii de pe 6 Vânători.
Local
Un bărbat de 59 de ani a ajuns la Urgențe cu multiple traumatisme după ce ar fi căzut de la o înălțime de 6 metri. Nu se cunosc împrejurările în care s-a produs incidentul.
1
Local
Un proiect de hotărâre CLM privind atribuirea denumirii noii străzi se află, în prezent, la transparenţă.
Evenimente
Ei vor participa la Festivalul „Suflet de România” care se va desfăşura în weekend pe Domeniul Regal.
Advertorial
ADVERTORIAL. Consiliul Judeţean Arad a reuşit ceea ce foarte puţine Consilii Judeţene din ţară au putut: a câştigat 18 proiecte europene cu confinanţare de numai 2%! Adică, a câştigat peste 300 de milioane de lei şi a contribuit cu doar 6 milioane!
ARADON Sport local
LIVADA. Într-o organizare ireproşabilă, asigurată de comuna Livada şi AJF Arad, recent, s-a desfăşurat etapa regională a Cupei Satelor Under 13 la fotbal.
Citiți principiile noastre de moderare aici!