Hotelul Moneasa, scos din nou la vânzare

De Diana Dutu
10Comentarii
Hotelul Moneasa, scos din nou la vânzare
Proprietarul, fostul deputat Nicoară Creț, e dispus să renunțe la hotel pentru cel puțin 3,75 milioane de euro.

A achiziţionat Complexul Balnear Moneasa, împreună cu soţia, la sfârşitul anului 2005, în urma procesului de privatizare. Nicoară Creţ a luat, atunci, un credit bancar de 1,5 milioane de lei din care mai are de plătit şi acum câteva rate. La începutul anului 2012 şi-a manifestat intenţia de a vinde hotelul cu cinci milioane de euro. Ulterior, a retras oferta de vânzare. Acum o reiterează, dar la un alt preţ: 3,75 milioane de euro.

„Hotelul merge bine, nu am nicio datorie la buget, la furnizori, la nimeni. Dar dacă aş obţine un preţ bun, atunci cred că merită să valorificăm efortul pe care îl fac de 11 ani împreună cu întreaga mea familie şi să luăm nişte bani. Valoarea hotelului e de 4-5 milioane de euro, dar m-aş duce până la 3.750.000 de euro. Acesta e preţul de la care nu mai încape nicio negociere. Însă nu e obligatoriu să-l vând. Îl vând numai dacă sunt mulţumit de târg” – a declarat Nicoară Creţ pentru Jurnal arădean/ Aradon.

Date despre proprietate

Complexul Balnear Moneasa a fost construit în anii ‘80 şi este compus dintr-un hotel cu 96 de camere duble (de două şi trei stele) şi patru apartamente, trei săli de conferinţă (de 20, 50 şi 150 de locuri), două restaurante (de 70 şi 200 locuri) şi bază de tratament (200 de locuri/zi). Proprietatea are două sonde proprii de apă cu care se fac băi, fiecare dintre acestea valorând, potrivit lui Nicoară Creţ, câte un milion de euro. Suprafaţa totală a terenului este de 6.629 mp. Gradul de ocupare a hotelului este de 70-75% pe an.

Continuă la alt nivel

Nicoară Creţ precizează că vânzarea Hotelului Moneasa „nu înseamnă că mă opresc din activitate chiar dacă am 70 de ani, că mă simt încă sănătos, în putere. Aş face o afacere mai mică, care solicită un efort mai mic din partea mea, probabil tot în domeniul turismului. Am studiat deja nişte oportunităţi la Băile Felix” – a dezvăluit, pentru Jurnal arădean/ Aradon, fostul deputat.

TUR VIRTUAL

Taguri: , ,


10Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor