Hramul Parohiei Ortodoxe Aradul Nou

De Vasile Filip
Hramul Parohiei Ortodoxe Aradul Nou
ARAD. Biserica ortodoxă din Parohia Aradul Nou a fost ridicată între anii 1928 – 1935.

O zi de mare sărbătoare pentru Parohia Ortodoxă „Sf. M. Mc. Gheorghe” din Aradul Nou, a fost joi, 23 aprilie, la prăznuirea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, patronul bisericii parohiale şi ocrotitorul acestei comunităţi, păstorită de pr. paroh Teodor Faur şi pr. Gabriel Mariş, consilier social al Arhiepiscopiei Aradului.
Pregătirea pentru ziua serbării hramului s-a făcut cu o seară înainte, prin săvârşirea Vecerniei cu Litie şi cu pregătirea celor necesare pentru sfinţire. Sfânta Liturghie din ziua praznicului a fost săvârşită de către soborul de preoţi slujitori ai parohiei în prezenţa a numeroşi credincioşi, în mare parte enoriaşi, ctitori şi binefăcători ai acestui sfânt locaş.
După Sfânta Liturghie, preoţii au săvârşit slujba de hram cu înconjurarea bisericii, în procesiune. Aşa cum se cuvine, prăznuirea s-a terminat cu o agapă creştinească pregătită de către preoţi, Consiliul şi Comitetul Parohial, pentru toţi cei prezenţi la hram.

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe pomenit ieri, s-a născut în Cappadocia, într-o familie creștină și a trăit în timpul domniei împăratului Dioclețian.
S-a înrolat în armata romană și, parcurgând ierarhia militară, Sf. Gheorghe s-a făcut remarcat prin îndemânarea cu care mânuia armele. În ciuda decretului împotriva creștinilor, emis de Dioclețian în 303, Sf. Gheorghe a ales să-și mărturisească public credința creștină. Din ordin imperial, sfântul a fost întemnițat și supus torturii pentru a-și renega credința. Loviri cu sulița, lespezile de piatră așezate pe piept, trasul pe roată, groapa cu var, încălțămintea cu cuie, băutura otrăvită, bătaia cu vâna de bou și toate celelalte torturi nu au reușit să-l facă să renunțe la credința sa.

Sf. Gheorghe este de asemenea ocrotitorul Armatei Române.

Biserica ortodoxă din Parohia Aradul Nou a fost ridicată între anii 1928 – 1935, a fost pictată în tempera în anul 1936 şi în anul 2001 pictura a fost refăcută de către pictorul Matei Gheorghe din Arad în tehnica frescă şi sfinţită de către Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Timotei în anul 2005.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase