Huligani interzişi la „mondiale”

Londra – Ministerul britanic de Interne a anunţat, marţi, că a interzis unui număr de 3.200 de huligani cunoscuţi de acest serviciu să facă deplasarea în Africa de Sud pentru a susţine naţionala Angliei la Cupa Mondială din 2010, din luna iunie.

„Interdicţiile la meciurile de fotbal s-au dovedit a fi deosebit de eficace în a-i împiedica pe suporterii cunoscuţi drept violenţi să călătorească în timpul partidelor”, a declarat un purtător de cuvânt al departamentului.

Huliganii de pe listele ministerului de Interne trebuie să predea paşapoartele către autorităţi în timpul Cupei Mondiale.

“După anul 2000, de la punerea în aplicare a unei strategii de luptă împotriva violenţelor printr-o legislaţie foarte dură, nu a mai existat niciun caz semnificativ de violenţă legat de meciurile Angliei la marile turnee. Poliţia îi va monitoriza pe fani la plecarea lor şi va reţine pe oricine care prezintă un risc de violenţă. Lucrăm îndeaproape cu autorităţile sud-africane”, a adăugat oficialul britanic.

L.S.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase