Şi-au ales stelele!

Şi-au ales stelele!
Campionatul de baschet amator din Arad ajuns la al şaselea „episod” şi-a ales campionii ediţiei 2008-2009.

Întrecerea amatorilor de baschet din oraşul nostru a fost în acest sezon împărţită pe două divizii valorice, A şi B. „Am ajuns la sfârşitul ediţiei cu numărul şase a campionatului ABL o performanţă, zic eu extraordinară pentru baschetul arădean, care la momentul de faţă se confruntă cu mari probleme, mă refer la faptul că echipa feminină este într-o perioadă grea, iar despre West Petrom nici nu putem să vorbim, pentru că nu există”, este concluzia lui Istavan Mihălţian, „sufletul” Amical Basketball League Arad. În urma unui campionat alert şi imprevizibil, campionii ABL au ajuns componenţii formaţiei GKA, care s-a impus în ultimul act cu scorul general de 2-0 în faţa lui BC New Zimand, scoruri 82-81 şi 68-65. Au îmbrăcat tricourile de campioni ai ediţiei cu numărul şase, într-una dintre ediţii „Arad Expres” având o echipă înscrisă în campionat – opt foşti baschetbalişti de performanţă, care au activat inclusiv la West Petrom: Pătraşcu Mihai, Dehelean Răzvan, Vakarcs Robert, Brebenaru Radu, Ştefan Cosmin, Cojocaru Claudiu, Totoreanu Radu şi Dudaş Tiberiu. În Divizia B s-a impus Phoenix, 98-67 şi 88-62 în finala cu Dark Wolves.

Competiţia se loveşte însă de lipsa de sprijin din partea autorităţilor locale, ABL Arad fiind finanţată de la… Cluj! „ABL strânge de la an la an tot mai mulţi amatori şi ţine în viaţă baschetul arădean, însa nici aici nu este o situaţie prea uşoară, deoarece anul acesta nu am primit sprijin din partea Centrului Cultural Judeţean Arad pe acelaşi proiect cu care am concurat şi anul trecut. Ne-am putut baza însă pe sprijinul Fundaţiei Communitas din Cluj-Napoca, care a mai ajutat acest campionat ABL să rămână în viaţă”, a completat Mihălţian.

Dan Lazăr

Taguri: , , ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !