I-au împușcat calul noaptea pe câmp

De Cristina Ghilea
I-au împușcat calul noaptea pe câmp
Coordonați de un procuror de la Beiuș, polițiștii de la Serviciul Arme Explozivi și Substanțe Periculoase caută autorul.

Un bihorean din Forău și-a găsit calul împușcat, pe terenul proprietate privată, unde îl lăsase să pască lângă un lan de porumb. Polițiștii de la Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au fost alertați miercuri dimineață. Au ieșit în teren pentru cercetarea de la fața locului și s-a deschis dosar penal pentru infracțiunile de uz de armă fără drept și distrugere, ne-a spus comisarul șef Alina Dinu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor.

Cercetările pentru identificarea autorului și a condițiilor în care s-a produs fapta se fac sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuș. În esență, Neculae Cuciula a lăsat marți seara calul pe câmp și l-a găsit împușcat, miercuri dimineața.

Scosese calul în câmp să sperie mistreții. „Am pus doi cai cu tălăngi în gât și doi câini, la colțurile pământului cu porumb, că vin mistreții și îl strică. Degeaba am tot cerut la primărie ajutor cu treaba asta cu mistreții, că nimic nu au făcut”, relatează omul.

Miercuri dimineața, găsind calul împușcat, a sunat la paznicul de vânătoare din zonă, Emilian Ban ca să ceară ajutor la găsirea celor care i-au împușcat calul, pentru a-și recupera paguba. Poliția a fost alertată de cineva dintre vânători, presupune el.

„Am adus calul din câmp acasă cu mașina mea. Veterinarul a fost și a cusut-o. Nu a scos glonțul că nu a putut, că e undeva în interior. A intrat de la piciorul drept spre costă, coasta e zdorbită, și e undeva înăuntru, nu se poate ști dacă a atins sau nu organe”, zice proprietarul.

Disperat, omul a încercat să abatorizeze la Oradea calul împușcat doar că, în agitația momentului, nu a găsit actele animalului așa că a fost refuzat. „N-am eu nimic de zis de abator, ei au făcut cum zice legea. Nu poți să accepți la sacrificat orice animal, dacă proprietarul nu poate proba cu acte că e al lui”, consideră bihoreanul.

Calul e, de fapt, o iapă de vreo 12-13 ani, pe nume Dana, pe care omul o folosea la muncile în gospodărie și la câmp. După intervenția veterninarului, iapa a început să mănânce, dar nu ca un cal sănătors, zice proprietarul.

„A scăpat, săraca, și de abator și de carabină. Dacă trăiește, va fi Dana eroina”, zice omul mai în glumă, mai în serios.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !