I-au inapoiat portmoneul pe care il pierdut

De Ioana Costas
I-au inapoiat portmoneul pe care il pierdut
Şi-a pierdut portmoneul, dar nu a crezut că îl va recupera vreodată.

ARAD. Un bărbat în vârstă de 75 de ani, din cartierul Aurel Vlaicu s-a trezit cu jandarmii la uşă. Aceştia i-au înapoiat portmoneul (în care se găseau acte, carduri bancare şi bani) pe care bărbatul îl pierduse.

Portmoneul bărbatul fusese găsit într-un tomberon de către un angajat al societăţii de salubritate.

„Un jandarm aflat în serviciu de pază şi protecţie a unei instituţii publice din municipiul Arad a fost sesizat cu privire la faptul că a fost găsit un portmoneu cu documente şi o sumă de bani. Portmoneul a fost găsit într-un tomberon, în zona centrală a municipiului, de către un angajat al societăţii de salubritate. La controlul conţinutului, în portmoneu au fost găsite documente personale, printre care un permis, o carte de identitate, carduri bancare şi o sumă de bani. În baza datelor din documente, persoana în cauză a fost identificată, fiind vorba de un bărbat în vârstă de 75 de ani care domiciliază în cartierul Vlaicu din municipiu. Acesta a fost contactat de către un echipaj de jandarmi care i-a restituit bunurile personale pierdute.

Bărbatul a mulţumit jandarmilor pentru promptitudine declarându-le faptul că, pentru a-şi reface documentele, ar fi avut de făcut un drum până în judeţul Satu Mare’’, au declarat reprezentanţii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Arad.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !