Şi cine să preia comanda?

2Comentarii
Cine l-ar putea înfrânge pe Traian Băsescu în alegerile prezidenţiale? E greu de crezut că vreunul dintre liderii partidelor parlamentare ar avea succes în faţa lui Băsescu.

Premierul Călin Popescu Tăriceanu a fost cotat mereu sub preşedintele în exerciţiu.
Prin urmare, e conştient că n-ar avea nicio şansă.

Mircea Geoană? Parcă a început să prindă ceva substanţă, să mai arate cumva
a politician de calibru. Trei luni îi sunt însă insuficiente să salte şi, mai
ales, să convingă o mulţime atât de mare de oameni, încât să câştige prezidenţialele.
Liderul PRM, Corneliu Vadim Tudor, un „veşnic” pretendent la porţile Cotrocenilor,
pare obosit, nu mai are verva de odinioară, iar electoratul său e tot mai „subţire”.
După apogeul din 2000, Vadim nu mai poate spera să urce vreodată într-o finală.
Dan Voiculescu? Să fim serioşi! Cineva de la UDMR? Nu în secolul acesta!

Toată coaliţia antibăsesciană este şi ea conştientă de inexistenţa unui contracandidat
puternic pentru a-l învinge pe Traian Băsescu şi, de aceea, caută soluţii cu
înfrigurare. Se vorbeşte de candidaţi care, de o vreme, stau în umbra scenei
politice, cum ar fi Mugur Isărescu ori chiar Adrian Năstase. Nu cred în calităţile
de luptător ale lui Isărescu, pe care, în opinia mea, Băsescu l-ar zvânta dintr-o
sorbire, de la primele confruntări electorale. Năstase? Poate ar fi fost o soluţie,
dacă nu i s-ar fi aruncat în braţe atâtea dosare penale – fără vreo sentinţă,
e drept, dar ele există şi lumea a fost marcată de ele în mod negativ. Şi totuşi,
cine va merge să-l înfrunte pe Băsescu?

S-a autopropus Cozmin Guşă! Fostă mână dreaptă a lui Traian Băsescu în PD şi
în campania câştigătoare a „marinarului”, Cozmin Guşă a devenit, curând după
alegerile din 2004, un adversar declarat al lui Băsescu. Şi nu unul oarecare.
Se spune că soluţia Cozmin Guşă ar fi rodul unei întâlniri, în fapt de seară,
între el, Bogdan Olteanu şi Viorel Hrebenciuc, la un restaurant din Bucureşti.
Şi se mai spune că Guşă ar putea fi candidatul unei coaliţii, nu al unui partid.

Greu de crezut aşa ceva, dar îndoielile mele ţin mai curând de capacitatea
lui Guşă de-a convinge electoratul. Cum să reuşească el să se facă urmat de
milioane de români, când n-a putut înfiripa un partid?! Apoi, Cozmin Guşă a
lăsat impresia de om labil, care nu prea ştie ce vrea şi care azi e ici, mâine
colo, tocmai pentru că este incapabil să se integreze într-o echipă. Pentru
ce să-l voteze românii? Doar pentru că e bun de gură şi lasă impresia că le
ştie pe toate? Mi se pare prea puţin.

Contracandidatul lui Băsescu nu se întrevede la orizont. Poate de aceea şi
este el aşa de sigur că va trece printre adversari ca prin brânză. Sigur, n-ar
trebui să uite că o buturugă mică ori un David i se pot ivi în cale tocmai când
se aşteaptă mai puţin. Nu că am tremura pentru soarta lui Băsescu, dar orişicât!…

Tristan Mihuţa



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor