Iarba, motiv de scandal la Pecica

De Alin Gherasim
13Comentarii
Iarba, motiv de scandal la Pecica
Locuitorii din Pecica acuză Poliţia Locală că împarte amenzi cu nemiluita pentru că iarba este prea mare ori pentru că lipseşte cu desăvârşire.

Revoltă în Pecica. Locuitorii oraşului arată cu degetul înspre poliţiştii locali şi îi acuză pe aceştia de abuz, după ce oamenii în uniformă taie amenzi peste amenzi pentru că iarba din faţa caselor nu este tăiată. Pecicanii au dezbătut problema pe un site de socializare, acuzând faptul că poliţiştii locali împart sancţiunile după reguli numai de ei ştiute, iar prevenţia lipseşte cu desăvârşire. „Ştie cineva cum se dau amenzile pentru buruienile din drum, în Pecica? Se face poza când se avertizează şi se trimite peste două săptămâni cu amendă cu tot? Au fost în urmă cu două săptămâni (n.r. poliţiştii), acum a venit amenda cu poza de atunci. Pentru asta plătim poliția?”, a fost postarea care a aprins spiritele şi care a angrenat în discuţie zeci de oameni.

Locuitorii din Pecica acuză faptul că poliţiştii locali nu fac prevenţie deloc, trecând direct la amendarea oamenilor. Suma pe care trebuie să o plătească cei sancţionaţi nu este foarte mare, fiind de 200 de lei, dar chiar şi aşa oamenii se simt nedreptăţiţi.
„Exact așa a pățit și vecinul meu. Era iarba netunsă, cică. Nu i-a bătut nimeni la ușă să-i spună ceva, doar i s-a făcut poză și i-a venit amenda. După capul meu, eu știu că ar trebui să vină să-ți spună: tunde-ți iarba, fraiere, că iei amendă. Plus de asta, cine stabilește lungimea maximă admisă, ca să zic așa, a ierbii? Că doar n-oi tăia-o tot la două zile”, este unul dintre comentariile de pe internet. Mai mult, spun pecicanii, Poliţia Locală dă amenzi şi pentru cei care îşi erbicidează iarba din faţa casei ori celor care, desfăşurând diferite lucrări de construcţii, îşi depozitează materialele ori nisipul pe spaţiul public.

Pe lege

Şeful Poliţiei Locale Pecica, Valer Mărginean, a intrat în discuţii cu pecicanii pe pagina de socializare, explicând faptul că sancţiunile sunt aplicate în baza legii. Dar noi am vrut să aflăm direct de la el care este situaţia, de unde a pornit revolta pecicanilor şi cum s-ar putea încheia acest scandal. „Procesele verbale întocmite de poliţiştii locali au la bază OG 24/2007, care face referire la administrarea spaţiilor verzi în intravilan, şi Hotărârea Consiliului Local Pecica 65/2013. Vorbim, deci, despre o hotărâre adoptată în urmă cu cinci ani de zile. Prin hotărâre, se prevede obligaţia pecicanilor de a tăia iarba din faţa caselor. 80 la sută dintre locuitorii oraşului respectă legea, dar sunt şi câţiva care spun că nu ştiu că ea există. Referitor la prevenţia de care vorbesc oamenii, noi o facem în primăvara fiecărui an. Nu reuşim să ajungem la toţi cei 600-700 de proprietari de case, dar facem prevenţia pe zone, atât verbal, cât şi scris, ori pe internet”, a spus Mărginean. Referitor la înălţimea de la care iarba este considerată neîngrijiră, şeful Poliţiei Locale Pecica spune că „la modul clar, reglementat, putem vorbi despre înălţimea ierbii doar pe terenurile de fotbal sau pe cele de tenis. Dar nu există o reglementare care să stabilească lungimea ierbii în faţa caselor. Nimeni nu a fost amendat pentru că iarba avea o anumită lungime. Dar se vede un teren neîngrijit. E de domeniul absurdului să măsurăm iarba”, a mai spus Mărginean.
Întrebat de ce pecicanii sunt amendaţi pentru erbicidarea ierbii, şeful Poliţiei ne-a precizat faptul că „OG 24/2007 stabileşte clar faptul că erbicidarea ierbii din faţa casei constituie contravenţie. Unii dintre pecicani, pentru a scăpa de tăiatul ierbii, au decis să o erbicideze. Iar erbicidul a fost folosit în exces anul acesta. Avem un oraş frumos, mi se pare corect ca fiecare să se îngrijească de partea lui”.

Problema cu strada 2

Pecicanii care s-au arătat nemulţumiţi de atitudinea poliţiştilor locali au mai arătat cu degetul şi spre strada 2, care este îngrijită de administraţia locală. Am întrebat şi noi de ce există o discriminare între pecicanii care locuiesc pe acea stradă şi cei care locuiesc în restul oraşului. „Strada 2 a fost modernizată pe fonduri europene. Inclusiv spaţiile verzi au fost realizate pe fonduri europene. În momentul în care au fost accesate fondurile, Primăria Pecica s-a angajat că va întreţine spaţiile verzi pentru o perioadă de timp. De aceea, iarba de pe strada 2 este tăiată de angajaţi ai primăriei. Numai că, începând de anul viitor, primăria nu va mai fi obligată să taie iarba. De anul viitor, locuitorii de pe strada 2 vor fi nevoiţi să îşi întreţină spaţiile verzi”, a explicat Valer Mărginean.

Zeci de amenzi

Potrivit statisticilor Poliţiei Locale Pecica, anul acesta au fost aplicate 86 de amenzi pentru că iarba nu a fost tăiată de locuitori, în timp ce alte 11 amenzi au fost aplicate pentru erbicidarea spaţiului verde.



13Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor