Perechea alcătuită din tenismanul român Marius Copil şi grecul Stefanos Tsitsipas a fost învinsă de cuplul alcătuit din brazilianul Marcelo Demoliner şi mexicanul Santiago Gonzalez, cu 6-4, 6-4, 6-2, în prima rundă a probei masculine de dublu de la Wimbledon, al treilea turneu de Mare Şlem al anului.
Înfrângerea a venit după o oră şi 28 de minute, timp în care Copil şi partenerul său au reuşit 5 aşi şi au comis 3 duble greşeli, în timp ce învingătorii au avut 3 aşi şi 4 duble greşeli.
Copil şi Tsitsipas vor împărţi un cec de 11.500 lire sterline.
Pe tabloul de dublu, Marius Copil, poziția 94 în ierarhia ATP, a fost învins de olandezul Robin Haase, locul 43 mondial, scor 7-6 (0), 7-5, 4-6, 7-6 (4).
Pentru „Tunarul din Carpați” a fost a treia participare consecutivă la Wimbledon, unde însă nu a trecut de primul tur. Cel mai bun rezultat al său la un Grand Slam rămâne atingerea turului secund la Australian Open, la ediția din 2015.
„Chiar dacă am pierdut la Wimbledon sunt mulțumit de jocul meu. Este adevărat că în momentele importante am jucat prea defensiv, însă încep să mă simt din ce în ce mai bine la fileu și orice schimbare necesită timp pentru a obține rezultate constante. Sunt optimist și cred că anul acesta va fi din ce în ce mai bun”, este concluzia singurului român prezent la Londra, Marius Copil.
Iarbă rea pentru Copil
Iarbă rea pentru Copil
Arădeanul Marius Copil a fost eliminat încă din primul tur al tabloului de dublu de la Wimbledon, după ce suferise o ieșire din scenă prematură și în proba de simplu.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
6
România
O provocare online pe care un tânăr a pus-o în practică în Oradea i-a adus un proces și o amendă penală pentru ultraj contra bunelor moravuri.
Local
Municipalitatea spune că, deocamdată, se va asfalta carosabilul din sensul giratoriu și până la urcarea pe pod. Lucrarea nu cuprinde podul și nici coborârea pe Nicolae Titulescu.
1
Local
Aceasta e valoarea estimată a investiţiei în modernizarea şi extinderea clădirii de pe 6 Vânători.
Local
Un proiect de hotărâre CLM privind atribuirea denumirii noii străzi se află, în prezent, la transparenţă.
Evenimente
Ei vor participa la Festivalul „Suflet de România” care se va desfăşura în weekend pe Domeniul Regal.
1
Advertorial
ADVERTORIAL. Consiliul Judeţean Arad a reuşit ceea ce foarte puţine Consilii Judeţene din ţară au putut: a câştigat 18 proiecte europene cu confinanţare de numai 2%! Adică, a câştigat peste 300 de milioane de lei şi a contribuit cu doar 6 milioane!
Citiți principiile noastre de moderare aici!