Identitate falsă primită de la frate

Identitate falsă primită de la frate
NĂDLAC. Politistii de frontiera de la Nădlac au prins un turc care intenţiona să iasă din România cu un act de identitate bulgăresc. Tânărul, în vârstă de 20 de ani, călătorea într-un mijloc de transport internaţional.

La controlul de frontiera a prezentat o carte de identitate bulgărească. Constatând că între persoana prezentă la Nădlac şi cea din fotografia aplicată în documentul de identitate prezentat existau diferenţe de fizionomie, politistii de frontiera au demarat cercetările. Din declaraţia persoanei şi în urma verificărilor efectuate a rezultat că aceasta este din Turcia şi se numeşte Mustafa Y. Tânărul a declarat că documentul de identitate fals l-a primit de la fratele său care se află în Belgia. Acesta dorea să ajungă la fratele său şi a recurs la această metodă deoarece nu poseda viză pentru Spaţiul Schengen.

Turcul s-a dat român pentru a ieşi din ţară

Un bărbat în vârstă de 29 de ani, cetăţean turc, s-a prezentat la Punctul de Trecere a Frontierei Curtici pentru a ieşi din ţară. La control, turcul s-a legitimat cu o carte de identitate românească. Comparând fizionomia persoanei cu cea din fotografia aplicată în actul de identitate, poliţiştii de frontieră au stabilit că documentul aparţine altei persoane. În urma cercetărilor s-a stabilit că bărbatul este din Turcia şi se numeşte Sarmaca I. Acesta a declarat că a găsit cartea de identitate pe o stradă în Giurgiu şi intenţiona să ajungă într-o ţară din vestul Europei pentru că nu avea viză pentru Spaţiul Schengen.

I.C.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !