Igas cere schimbarea presedintelui Camerei Deputatilor

De Simion Todoca
1Comentariu
Traian Igaş Foto : JA
Traian Igaş Foto : JA
ARAD. Senatorul Traian Igaş consideră că actualul preşedinte al camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, ar trebui schimbat, deoarece nu a dovedit prin nimic că ar merita să ocupe această funcţie, ba, dimpotrivă.

„Începerea sesiunii parlamentare ar trebui să fie o perioadă a fixării priorităților legislative chiar și pentru președintii celor două Camere, însă, din păcate, prioritatea președintelui Camerei Deputaților este de a se agăța de funcția pe care o deține, funcție pe care a coborât-o la cel mai scăzut nivel din cei 25 de ani post-revoluție prin modul arogant și vulgar în care conduce ședințele în raport cu colegii parlamentari și cu opinia publică.

Dacă la început de mandat în fruntea Camerei a vrut să se remarce prin faptul că îl interesează buna gestionare a fondurilor instituției pe care o conduce, pe parcursul timpului s-a dovedit a fi cel mai mare consumator de bani publici dacă ne uităm la deplasările sale prin multe zone exotice din această lume, iar concluzia tristă pe care putem să o tragem este că a facut mai multe deplasări în străinătate decât în colegiul de deputat unde a fost ales. Consider că deputații sunt îndreptățiți să ceară schimbarea sa astfel încât, din această sesiune, domnul Zgonea să rămână doar o tristă amintire ca vătaful voiajor al deputaților.

În aceste momente dificile în care se află Victor Ponta și partidul pe care îl păstorește, domnul Zgonea este preocupat de propria funcție, poziționându-se oportunistic în două luntri. Pe de o parte spune că trebuie păstrat calmul și deci și actualul președinte al PSD în funcție, iar pe de altă parte afirmă că ordonanța traseiștilor a fost o greșeală, chiar ordonanța asumată de cel pe care îl susține.

Cineva să îi spună domnului Zgonea că momentul unei astfel de abordări a trecut de mult atât în politică cât și în afara ei”, este de părere Igaş.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor