Fostul ministru al Internelor, Traian Igaş , a declarat că preşedintele cunoaşte foarte bine problemele din interiorul MAI, pentru că este conducătorul CSAT, precizând că din cei aproximativ 10.000 de angajaţi disponibilizaţi în 2011, 95 la sută erau din surse externe. Vicepreşedintele PDL a spus că şeful statului are dreptate atunci când spune că s-au făcut excesiv angajări de personal din surse externe în Ministerul Administraţiei şi Internelor, în urma unei hotărâri a CSAT de la nivelul anului 2007, când s-a cerut angajarea a 8.000 de oameni în structurile ministerului. Fostul ministru, Cristian David, în loc să angajeze 8.000 de oameni, cum prevedea hotărârea CSAT, a angajat peste 14.000, susţine Igaş. „Cred că şi la acest aspect s-a referit preşedintele ”, a mai spus Traian Igaş. El a precizat că, în urma evaluărilor care s-au făcut în 2011, s-a constatat că din cele aproximativ 10.000 de persoane verificate şi disponibilizate, 95 la sută proveneau din surse externe. Valul de angajări de la nivelul anului 2007 a survenit modificării legislaţiei privind eliminarea obligativităţii stagiului militar, context în care s-au creat goluri în schemele de personal ce trebuiau refăcute, a mai spus Igaş.
Igas, de acord cu Basescu
ARAD.Fostul ministru al Internelor confirmă că 95% din cei disponibilizaţi erau din surse externe.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
7
Ştiri sportive
Selecţionata României a fost repartizată în Grupa B, alături de echipele Muntenegrului, Cehiei şi Serbiei la Campionatul European de handbal feminin - EHF EURO 2024, potrivit tragerii la sorţi efectuate joi seara, la Viena.
Mapamond
Argentina a cerut să devină „partener global” al NATO, solicitare transmisă formal Alianţei în cadrul unei întâlniri pe care ministrul argentinian al apărării, Luis Petri, a avut-o la Bruxelles cu secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, relatează joi agenţiile EFE şi Reuters.
Mapamond
Un grup de medici şi dentişti din Japonia au intentat joi, la Tokyo, o acţiune în justiţie împotriva companiei Google, pe care o acuză că păstrează pe aplicaţia sa de navigaţie recenzii pe care ei le consideră incorecte, relatează Kyodo. Reclamanţii cer despăgubiri totale de 1,4 milioane yeni (9.000 de dolari).
Mapamond
Şeful diplomaţiei britanice, David Cameron, a îndemnat joi, în marja summitului G7 care se desfăşoară pe insula italiană Capri, la căutarea unor moduri creative de a utiliza activele ruse îngheţate pentru a finanţa apărarea Ucrainei, informează AFP.
Local
Rezultatele extragerilor loto din data de 18-04-2024 sunt următoarele:
ARADON Sport local
„Galben-albastrele” au nevoie de sprijinul fanilor în încercarea de a prelungi ultimul act cu câștigătoarea sezonului regulat, care conduce cu 2-0 la general.
Citiți principiile noastre de moderare aici!