Domnule ministru,
Vă supun atenției o situație care mi-a fost prezentată în cadrul audiențelor de către reprezentanți ai administrației locale. Este vorba despre modificarea adusă în anul 2014 Legii 145 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieței produselor din sectorul agricol, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 794 din 31 octombrie 2014.
Conform modificărilor aduse actului normativ mai sus menționat, act care reglementează unul dintre cele mai importante sectoare economice prin prisma numărului mare de persoane fizice care desfășoară acest tip de activități, certificatele de producător emise în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 661 din 2001 îşi pierd valabilitatea după 180 de zile de la data intrării în vigoare a noii legi și sunt înlocuite de alte două documente: atestatul și certificatul de producător. Pentru aceste două documente în cadrul actului normativ se stipulează faptul că vor fi emise două ordine comune distincte care vor reglementa modelul atestatului/carnetului de producător, al registrului pentru evidența atestatelor de producător, regimul de completare și utilizare al acestuia, precum și procedurile și condițiile specifice anulării atestatului/carnetului. Legea a intrat în vigoare la începutul lunii noiembrie a anului trecut dar solicitanții sunt blocați din a-și desfășura conform legii activitatea, întrucât nu s-a emis ordinul comun al ministrului agriculturii si dezvoltării rurale și al ministrului dezvoltării regionale și administrației publice în ceea ce privește carnetul de comercializare a produselor din sectorul agricol, deși termenul specificat în alin. 1, art. 9 din legea menționată este de 30 de zile de la data intrării in vigoare a prezentei legi.
Acest ordin este esențial pentru buna desfășurare a activității în acest sector, cu atât mai mult cu cât prevederile articolului 16 sunt foarte clare, după cum se arată la lit. (f) – “desfășurarea activităților de valorificare a produselor agricole proprii și de exercitare a comerțului cu aceste produse de către persoanele fizice care nu dețin un atestat de producător valabil, respectiv un carnet de comercializare a produselor din sectorul agricol valabil, si care nu sunt produse în fermă proprie, cu amendă de la 15.000 lei la 22.500 lei”.
În acest context, vă rog, domnule ministru să elaborați cât mai rapid cu putință ordinul comun necesar pentru a oferi autorităților locale cadrul legislativ pentru a elibera carnetele de comercializare. Efectele întârzierii comercializării produselor agricole din cauza lipsei cadrului legislativ sunt generate de instituțiile statului, or, acest lucru nu este acceptabil în condițiile în care aceleași instituții au datoria de a asigura un cadru clar și eficient pentru cei care doresc să își valorifice produsele agricole proprii.
Mai mult decât atât, această modificare blochează atât comercianții cât și autoritățile locale prin birocratizarea excesivă a unui domeniu care ar trebuie simplificat și generează costuri suplimentare pentru tipărirea a două documente, costuri care se regăsesc în sumele achitate de solicitanți pentru eliberarea acestora.Solicit răspuns scris”, se arată în adresa oficială.
Igas ii cere ministrului Agriculturii sa intre in legalitate
ARAD. Senatorul Traian Igaş a trimis ministrului Agriculturii, Daniel Constantin, o adresă oficială, în care îi cere să urgenteze eliberarea noilor documente necesare agricultorilor pentru a putea comercializa legal produsele.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
6
ARADON Sport local
FRF a considerat tardivă acțiunea clubului Progresul, în a contesta dreptul de joc al unui fotbalist de la Buziaș.
Local
Tupeu afișat fără nicio jenă de peneliștii care au distrus comuna Șeitin.
Mapamond
Bilanţul atentatului comis în suburbia Moscovei săptămâna trecută a urcat miercuri la 143 de morţi, potrivit unui nou raport comunicat de autorităţile ruse, atacul fiind deja cel mai grav revendicat de gruparea jihadistă Stat Islamic pe teritoriul european, relatează France Presse.
Local
Casa arde generalizat pe o suprafață de 200 de metri pătrați. În locuință s-ar afla și o persoană.
Local
11 persoane au fost reținute, patru dintre ele fiind funcționari care activau pe "palierul de protecție".
1
Local
O fetiță de 13 ani și o femeie de 48 de ani au fost transportate la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean pentru investigații suplimentare.
UT Arad
Conducătorii „alb-roșii” au luat poziție față de decizia FRF, învinuind Suporter Club UTA.
12
UT Arad
SCU se delimiteză de cele întâmplate la meciul Dinamo – UTA și consideră că măsurile sunt abuzive.
3
România
Ieşirile din spaţiul public referitoare la siguranţa produselor alimentare fără a aştepta analizele de la laboratoare autorizate nu fac decât să ne creeze o problemă atât nouă, cât şi consumatorilor şi industriei de creştere a păsărilor din România, consideră vicepreşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), Dănuţ Păle.
1
Citiți principiile noastre de moderare aici!