20. decembrie 2010 14:25; Reactualizat la: 20.12.2010 14:25


Iliescu pune degetul pe rană

Ion Iliescu joacă rolul unui guru care nu greşeşte şi nu dezamăgeşte prin judecăţile sale de valoare, referitoare la liderii partidului.

Că Iliescu nu se înşală este deja fapt probat. Pe Adrian Năstase l-a definit ca fiind „arogant” şi arogant a rămas, în accepţiunea tuturor, oameni politici ori comentatori ai fenomenului, deopotrivă. Tot Ion Iliescu a fost cel care i-a lipit lui Mircea Geoană, pe frunte, adjectivul „prostănac” şi, după prestaţia lui Geoană pe câmpul confruntărilor  politice, opinia quasiunanimă este că o caracterizare mai exactă şi mai succintă nu i se putea găsi.

Ei bine, Iliescu descinde din nou în actualitate şi de această dată îl caracterizează, tot succint, pe actualul preşedinte al PSD, Victor Ponta, ca fiind un „cârlan”. După DEX, cârlanul este un miel ori un ied care abia a încetat să mai sugă, care a fost înţărcat. Cu alte cuvinte, chiar dacă nu o spune pe şleau, Iliescu îl consideră pe Victor Ponta prea crud pentru a conduce un partid atât de mare. Sau, în alţi termeni, Ponta este încă un naiv şi, drept consecinţă, un lider incapabil să ducă şi, cu atât mai mult, să câştige bătăliile politice. Ca să-şi susţină caracterizarea, Iliescu îi reproşează lui Ponta că „vorbeşte cam băsescian”, alunecând spre un limbaj de mahala, dar mai cu seamă îl urechează pentru faptul că „se cam grăbeşte cu părerea”, cum a făcut-o, bunăoară, atunci când i-a promis lui Crin Antonescu sprijin pentru următoarele alegeri prezidenţiale. Pe scurt, în opinia lui Iliescu, Ponta e „cam tânăr şi prea neliniştit”.

Să recunoaştem că tătuca Iliescu l-a „citit” pe Ponta cum nu se poate mai bine. Sigur, tânărul preşedinte al PSD se poate mângâia cu faptul că eticheta de „cârlan” e generoasă, în sensul că i se lasă şansa de a se maturiza – şi nu este una ireparabil demolatoare, cum a fost aceea de „prostănac”, pentru Mircea Geoană. În locul lui Ponta, n-aş fi însă prea liniştit. Pentru că Iliescu îi spune şi ne spune că Ponta nu este liderul de care PSD are ACUM nevoie. Iar faptul că lui Iliescu îi place Crin Antonescu întăreşte ideea că PSD nu are în Ponta liderul de care are nevoie, capabil să se ridice deasupra cotaţiei partidului. Că Ponta are viitorul în faţă? Poate. Sau, poate, nu. Cine are însă răbdare să aştepte proba verităţii, câtă vreme bătăliile se dau acum?

T.M.


Recomanda articolul

Parerea ta
Care este parerea ta?
Filtreaza comentariile  | 
Filtru comentarii Inchide optiunile  X



Ultimele stiri din categoria ARADON opinii
Ungureanu de Basesti
Iritat de pretenţia lui MRU de a deveni noul tătuc al trupelor de uscat, foşti puşcaşi marini pe vremea când [...] mai multe »
Reintoarcerea la CPUN ? (II)
Aşa după cum am arătat, dispariţia pragului electoral ar putea să aducă în Parlament o sumedenie de [...] mai multe »
Reintoarcerea la CPUN ? (I)
Pot să înţeleg că este frustrant pentru candidatul la un post de parlamentar să obţină cele mai multe voturi [...] mai multe »
Mai catolici decat papa
Într-o bună zi a anului de graţie 1994, pe culoarele Parlamentului, împreună cu teribilii "caţavenci" Mircea [...] mai multe »
Orban baseste mai departe
Cu mintea dusă în vremurile în care ludovicul era monedă imperială, Orbanul băsist îşi face datoria până [...] mai multe »
UDMR, intre zahar si bat
Din lipsă de cvorum, Camera Deputaţilor nu a putut adopta, marţi, niciuna dintre legile aflate pe ordinea de zi, [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

feedback

Logare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou