Iluminatul public, pe final

De Diana Dutu
Iluminatul public, pe final
S-a realizat extinderea şi reabilitarea reţelei de iluminat public din cartiere. Acum se lucrează la cel arhitectural, din zona centrală.

Iluminatul public s-a aflat, în ultima perioadă de timp, în atenţia administraţiei locale. „Am început cu extinderea iluminatului public în cartiere, pentru că ne-a interesat ca mai întâi oamenii să beneficieze de extinderea şi reabilitarea iluminatului public. În fază finală, lucrăm şi la iluminatul arhitectural – atât în faţa Primăriei, cât şi în Piaţa Avram Iancu. Suntem în lucru în faţa Primăriei, din punct de vedere al montării stâlpilor. În Piaţa Avram Iancu suntem în faza finală de a duce reţeaua de joasă tensiune” – a explicat primarul Gheorghe Falcă în cadrul conferinţei de presă de marţi.

Edilul a precizat că în faţa Primăriei se schimbă 14 stâlpi decorativi, fiecare având o înălţime de cinci metri şi câte cinci braţe, iluminatul realizându-se cu led. Tot aici s-a realizat şi o reţea de joasă tensiune de 600 de metri. „Sperăm ca săptămâna viitoare întregul platou din faţa Primăriei să fie finalizat. Vom continua cu Piaţa Avram Iancu, unde s-au realizat deja 1.200 de metri liniari de reţea de joasă tensiune. Avem acum 50 de stâlpi acolo, dar vor fi 38 de stâlpi cu trei braţe. Această arhitectură a fost aprobată de către Comisia de Monumente. Compania Elba a pus la dispoziţia Comisiei trei soluţii şi Comisia a ales ca în faţa Primăriei stâlpii să fie cu cinci braţe, iar în Piaţa Avram Iancu să avem stâlpi cu trei braţe” – a punctat primarul.

Costuri

În ceea ce priveşte costurile cu iluminatul arhitectural din faţa Primăriei şi din Piaţa Avram Iancu, Gheorghe Falcă a precizat că „nu există un proiect separat pentru stâlpi. Fac parte din contractul pe care Municipalitatea îl are cu Elba pentru extinderea iluminatului public.” În cele din urmă, primarul a evidenţiat că „e vorba de un cost de 50.000 de euro în faţa Primăriei şi 80.000 de euro în Piaţa Avram Iancu.”



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase