O stare de fapt reală a putut fi stabilită de anchetatori după efectuarea unei reconstituiri a evenimentului.
Astfel, potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad: „Inculpatul Vesa Florin Daniel menționează și indică faptul că la data de 16.07.2017, se afla în incinta sălii de jocuri <<Metropolis>>, la aparatele de tip slot machines, împreună cu persoana vătămată, care se afla la aparatul din dreapta sa, cât și martorul Ț.R., care se afla și el la următorul aparat, tot în dreapta persoanei vătămate, toți trei consumând băuturi alcoolice. Între inculpat și persoana vătămată a avut loc un schimb de replici care a degenerat inițial într-un conflict verbal. La un moment dat, persoana vătămată l-a lovit pe inculpat în zona abdominală, iar acesta, ridicându-se de pe scaun, i-a aplicat două lovituri cu pumnii în zona feței, fapt ce a cauzat dezechilibrarea și căderea persoanei vătămate cu tot cu scaun pe podea, moment în care între ei a intervenit martorul Ț.R. După căderea persoanei vătămate, incupatul, deși era ținut de martorul Ț.R., i-a mai aplicat persoanei vătămate o lovitură de picior la nivelul corpului. Persoana vătămată recunoaște că între el și inculpat a avut loc un schimb de replici care au degenerat într-un conflict verbal pe fondul unor neînțelegeri mai vechi, dar că inculpatul i-a cerut <<să facă un interval în parcare>>. Persoana vătămată a refuzat, motiv pentru care inculpatul s-a ridicat de pe scaun și i-a aplicat două lovituri cu pumnii în zona feței fapt ce i-au cauzat dezechilibrul și căderea, cu tot cu scaun, pe podea. A intervenit martorul Ț.R., dar totuși i-a mai fost aplicată o lovitură de picior la nivelul corpului. De asemenea, recunoaște că în timp ce inculpatul era condus forțat de martorul Ț.R. către ieșirea din sala de jocuri, el i-a aplicat inculpatului o lovitură cu pumnul la nivelul capului din lateral. După ce Vesa Daniel Florin a fost scos din sala de jocuri de către martorul Ț.R., persoana vătămată a început să se agite, să urle că dorește <<să facă un interval>>, cu atât mai mult cu cât inculpatul i-ar fi spus <<hai afară dacă ești bărbat>>. A mers în parcare după inculpat și martor, iar în parcare, în fața ușii de acces în sala de jocuri, profitând că inculpatul era ținut de martorul Ț.R., Dinescu Ioan i-a aplicat acestuia o lovitură de pumn în cap, fapt ce a determinat căderea sa la podea. Ulterior, în timp ce inculpatul era căzut, martorul Ț.R. s-a întors de data aceasta cu fața înspre persoana vătămată încercând să îl domolească, ținându-l strâns cu brațele. Între timp inculpatul a reușit să se ridice, dar persoana vătămată s-a smucit în brațele martorului Ț.R. și a încercat să îl lovească din nou, dar de data aceasta cu piciorul drept. S-a acceptat de ambele părți că în acel moment inculpatul i-a aplicat lovitura cu cuțitul în zona abdominală”.
Daniel Florin Vesa a fost trimis în judecată pentru tentativă de omor asupra lui Ioan Dinescu.
Imagini de la bătaia dintre Vesa și Dinescu
Imagini de la bătaia dintre Vesa și Dinescu
Reactualizat la:
Camerele de luat vederi amplasate în interiorul cazinoului au surprins primele „scântei” izbucnite între Daniel Florin Vesa și Ioan Dinescu. Imaginile îl arată pe Daniel Florin Vesa stând lângă Ioan Dinescu, la aparatele de jocuri mecanice. Vesa (îmbrăcat în cămașă albă) a fost surprins de camerele video ridicându-se și lovindu-l pe Dinescu (îmbărcat în cămașă neagră) cu pumnul în cap. Cadrul următor îl arată pe cântăreț pe jos.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
5
Mapamond
Banca Centrală a Greciei (BoG) a înrăutăţit luni previziunile privind evoluţia economiei, pentru a doua oară din decembrie, pe fondul posibilei escaladări a crizelor geopolitice din Ucraina şi Orientul Mijlociu, cu consecinţe asupra mediului economic mondial, informează publicaţia Kathimerini.
Mapamond
Consiliul UE, ce reuneşte statele membre, a adoptat luni un acord convenit de acestea săptămâna trecută pentru a creşte cu 5 miliarde de euro ajutorul oferit armatei ucrainene prin fondul extrabugetar constituit din contribuţiile statelor UE, denumit Facilitatea Europeană pentru Pace (EPF).
2
Mapamond
Fostul oligarh şi actualul opozant în exil al Kremlinului, Mihail Hodorkovski, a îndemnat luni guvernele occidentale să nu recunoască victoria în alegeri a lui Vladimir Putin şi a dat asigurări că opoziţia este unită împotriva preşedintelui rus, relatează AFP.
1
Ştiri sportive
Clubul Nottingham Forest a fost penalizat luni cu retragerea a patru puncte în clasamentul campionatului de fotbal al Angliei, pentru încălcarea regulilor financiare ale Premier League, informează presa internaţională.
Mapamond
Preşedintele Statelor Unite, Joe Biden, a strâns, în februarie, 53 de milioane de dolari pentru campania sa de realegere la Casa Albă şi a acumulat până acum 155 milioane de dolari, a informat duminică echipa sa într-un comunicat de presă preluat de EFE.
1
Local
În afara celor două ore de grevă, sindicaliștii vor continua protestul sub forma grevei japoneze, prin metoda excesului de zel.
2
Citiți principiile noastre de moderare aici!