Imigranţi prinşi la frontieră împreună cu călăuza

Imigranţi prinşi la frontieră împreună cu călăuza
VĂRŞAND. Patru turci cu vârste cuprinse între 19 şi 40 de ani au încercat să iasă ilegal din ţară pe la Vărşand, ajutaţi de o călăuză din România.

Pentru 400 de lei şi un telefon mobil, un român a încercat să treacă ilegal graniţa patru persoane din Turcia. Românul, Dumitru C. a povestit poliţiştilor de frontieră că a fost acostat de către doi bulgari aflaţi într-un microbuz şi care i-au propus ca în schimbul a 400 de lei şi a unui telefon mobil să treacă patru turci din România în Ungaria, pe la zona verde a frontierei de stat. În timpul cercetărilor, la PTF Vărşand, s-a prezentat pe sensul de ieşire din ţară un microbuz care corespundea descrierii cetăţeanului român. În urma verificărilor s-a constatat că în microbuz sunt cei doi cetăţeni bulgari, care i-a propus cetăţeanului român să-i treacă ilegal frontiera pe cei patru turci.

Aceştia au declarat că au recurs la această metodă deoarece nu aveau viză pentru Schengen. ”Poliţiştii de frontieră au luat măsura întreruperii călătoriei celor în cauză, iar cercetările sunt continuate de către lucrătorii noştri pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale şi identificarea tuturor persoanelor implicate”, a declarat agent principal de poliţie Mihaela Leş, purtătorul de cuvânt al IJPF Arad.

JA – I.C.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !