Tribunalul Bucureşti a respins cererea lui Uţu Rohozneanu de eliberare. Aşa că „Împăratul” mai are de aşteptat. Nu mult, pentru că, deşi cererea sa de eliberare a fost respinsă, Rohozneanu are drept de contestaţie a deciziei Tribunalului Bucureşti. Hotărârea Tribunalului Bucureşti a venit în 24 martie, iar contestaţia poate fi formulată în termen de trei zile de la comunicare. „Respinge ca fiind neîntemeiata cererea formulată de petentul condamnat Rohozneanu Uţu Claudiu, având ca obiect întrerupere executare pedeapsă. Obligă petentul condamnat la plata către stat a sumei de 100 de lei reprezentând cheltuieli judiciare. Onorariu parţial apărator oficiu va fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare”, se arată în soluţia Tribunalului Bucureşti.
Momentan, „Împăratul” execută o pedeapsă privativă de libertate de 26 de ani, o lună şi 20 de zile de închisoare. Rohozneanu a fost condamnat la 10 ani de închisoare în dosarul instrumentat de DIICOT Arad, după ce, alături de alte persoane, a săvârşit mai multe infracţiuni precum şantaj, lipsire de libertate, ameninţare, loviri şi alte violenţe şi tentativă de omor. După ce a fost condamnat, Uţu a fost prins făcând trafic de droguri din închisoare, în acest dosar primind 12 ani de închisoare. Cele două pedepse au fost contopite în cea mai grea, cea de 12 ani, care a fost sporită cu 14 ani, o lună şi 20 de zile.
„Împăratul” mai are de aşteptat pentru libertate
„Împăratul” mai are de aşteptat pentru libertate
Lui Uţu Rohozeanu i-a fost respinsă cererea de eliberare. El mai are însă o şansă.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
6
Local
Acesta se afla parcat în curtea unei societăți comerciale. Mașina a ars în întregime.
Local
În cadrul unei conferinţe de presă susţinută la sediul USR Arad de către deputatul Adrian Wiener şi deputata Cristina Prună au fost dezbătute soluţiile legate de energia termică şi costurile aferente acesteia. Pe lângă modernizarea sistemului de termoficare au fost abordate şi subiecte precum anveloparea blocurilor și alternative prin încurajarea prosumatorilor, dar și a comunităților de energie.
Advertorial
Grupul de companii PPC din România a demarat recent prima sa campanie de imagine, marcând astfel trecerea la noua identitate de brand. Noua marcă reflectă responsabilitatea în fața comunității, angajamentul de a crea valoare pentru toți, de a fi o organizație axată pe sustenabilitate și economia circulară.
ARADON Sport local
Ambele echipe au urcat un loc față de sezonul precedent, după ce arădencele au oprit dominația campioanei ultimilor ani, Sepsi.
Local
Ploaia şi cel mai probabil condiţiile de acvaplanare de pe pasajul Grădişte au făcut ca trei autoturisme să intre în coliziune pe pasajul din Grădişte.
1
UT Arad
Dorinel Munteanu și elevii săi au călătorit toată noaptea, iar la ora 11:30 au antrenament pe ICRTI!
Advertorial
ADVERTORIAL. Consiliul Judeţean Arad a reuşit ceea ce foarte puţine Consilii Judeţene din ţară au putut: a câştigat 18 proiecte europene cu confinanţare de numai 2%! Adică, a câştigat peste 300 de milioane de lei şi a contribuit cu doar 6 milioane!
Local
Una dintre personalitățile marcante cu care Aradul se mândrește este academicianul prof. univ. dr. Ioan Bolovan, unul dintre istoricii remarcabili ai României și probabil cel mai fervent cercetător și promotor al istoriei transilvănene, bănățene și mai ales arădene. Decorat de Președintele României, Doctor Honoris Causa al Universității „Aurel Vlaicu” Arad și ales Cetățean de Onoare al Aradului în anul 2023, profesorul Ioan Bolovan a avut amabilitatea să ne răspundă la câteva întrebări, având în vedere rădăcinile sale arădene , precum și aplecarea specială ca istoric asupra evoluției în timp a Aradului.
Citiți principiile noastre de moderare aici!