În căutarea formulei câştigătoare

De Daniel Scridon
1Comentariu
În căutarea formulei câştigătoare
Antrenorul Roly Nagy aşteaptă întăririle solicitate conducerii clubului.

Chiar dacă ne aflăm în faza meciurilor de verificare, rezultatele nesatisfăcătoare nu pică bine nimănui, fie că vorbim despre jucători, antrenori ori suporteri. Înfrângerea cu Balmaz Kamilla Gyógyfürdő (scor 2-5) și remiza cu Nyíregyháza Spartacus FC (1-1), a scos în evidenţă slăbiciunile din actualul lot al celor de la UTA Bătrâna Doamnă.

Cerinţele lui Nagy

E adevărat, accidentările lui Polgar și Filaret, precum și ieșirea din activitate a lui Botiș au lăsat descoperite două posturi în defensiva „alb-roșiilor”, pe care staff-ul tehnic utist nu ar dori să le acopere cu juniori din propria pepinieră. Tehnicianul Roland Nagy îşi argumentează intenţiile: „Avem ghinion cu Polgar, care a ieșit din circuit o perioadă de timp și oricum nu aveam nici înainte prea multe variante de a-l înlcui. Să vedem la portari ce facem, căci avem competiții oficiale, Liga a IV-a pentru UTA II și Elite pentru juniori. Mai avem nevoie și de un fundaș central care impune respect și pe care să ne bazăm oricând. În fine, ne-ar mai trebui și un mijlocaș stânga, așteptăm să vedem ce se rezolvă”.

Cere răbdare

Infuzia de juniori din lotul utist reprezintă o „armă” cu două tăişuri în condiţiile în care se doreşte atacarea promovării. În schimb, dacă obiectivul nu impune accederea în Liga 1, cât mai mulţi juniori ar trebui să-i găsim în formula de start. Despre juniorii pe care îi are la dispoziţie, Roly Nagy a spus: „Copiii au calitate, trebuie avut răbdare cu ei, nu pot să facă saltul toți dintr-o dată. Au fost partide în care am jucat și cu 5-6 juniori, dar asta nu înseamnă că vom ajunge la 11 în acest sezon. Fundația există, dar trebuie răbdare. Stahl și Iuga sunt doar ultimele două nume ce ni s-au alăturat, sunt jucători interesanți, rămâne de văzut dacă ne putem baza în viitorul apropiat pe ei”.

În cantonament

Cel mai probabil, urmare a discuţiilor dintre antrenori şi conducerea clubului, achiziţiile vor apărea direct în cantonamentul din Austria. Reamintim, UTA BD pleacă sâmbătă în Ţara lui Mozart, cu o escală la Debrecen, pentru un amical cu gruparea locală ce evoluează în actualul sezon al Europa League.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor