În control, în Delta Dunării

De Simion Todoca
Reactualizat la:
11Comentarii
Traian Igaş Foto: J.A.
Traian Igaş Foto: J.A.
Comisia UNESCO monitorizează faţa locului, prin preşedintele Traian Igaş, respectarea planului de management.

Senatorul Constantin Traian Igaş efectuează, în perioada 7 – 9 octombrie 2015, o vizită de lucru în Rezervaţia Biosferei Delta Dunării. Această deplasare este organizată de către Comisia permanentă comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru relaţia cu UNESCO, al cărei preşedinte este senatorul arădean. Acţiunea presupune vizitarea rezervaţiei, consultări cu reprezentanţii Consiliului Judeţean Tulcea, Instituţiei Prefectului, ai Asociaţiei Rezervaţia Biosferei Delta Dunării, primari. De asemenea, vor participa şi reprezentanţi ai unor organizaţii non-guvernamentale: Asociaţia Ivan Patzaichin-Mila 23, Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară ITI Delta Dunării, Asociaţia de Dezvoltare Durabilă a Judeţului Tulcea. „Rezervaţia Biosferei Delta Dunării este obiectiv de interes naţional înscris în Lista patrimoniului mondial UNESCO încă din anul 1991, constituind un adevărat muzeu al biodiversităţii. Ne dorim să putem veni în sprijinul celor care se confruntă, în mod direct, cu problemele de mediu ale Rezervaţiei, cu declinul continuu al resursei piscicole din cauza supraexploatării, iar o discuţie la faţa locului cu factorii decizionali este mai mult decât necesară”, declară Traian Igaş. Guvernul României a aprobat în data de 16 septembrie 2015 Planul de management al Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, prin care se reglementează desfăşurarea activităţilor de pe cuprinsul acestei arii naturale protejate, precum şi din vecinătatea ei. “Vom monitoriza acest Planul de management aprobat de Guvern şi vom interveni dacă vor apărea erori în aplicarea lui. Legislaţia care afectează conservarea mediului şi dezvoltarea durabilă poate fi îmbunătăţită, dar ne dorim ca, prin această discuţie cu factorii direct implicaţi, să preluăm şi să sprijinim iniţiativele lor în sensul protejării resurselor naturale ale Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării”, afirmă Igaş.



11Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor